Rar ți-e dat să cunoști suflete cu adevărat frumoase, așa cum am făcut-o eu ieri. Da, suflete frumoase, pentru ca toți ipocriții să-mi sară în cap "că și aspectul fizic contează”. De aia merg așa bine relațiile interumane actuale, pentru că sunt bazate pe partea superficială, în loc să fie vorba de compatibilitatea tipurilor de gândire (dar asta e altă discuție). Ce m-a surprins cu adevărat e îmbinarea (poate prea exactă) de maturitate și copilărie. E genul ăla de persoană care se duce în pustiu, pe ditai câmpul la 8 seara și așteaptă câteva ore în beznă ca să vadă stelele. E că sună bine? Nu știu dacă multe persoane ar avea răbdarea. Toți vrem poze spectaculoase cu apusuri/răsărituri prin cine știe ce locație pitorească pe care să le etalăm mai apoi pe facebook (la asta se rezumă țelurile și aspirațiile unora- genul aceasta de persoane nu o să citească veci și pururi blogul meu), dar nu suntem dispuși să facem eforturi să le obținem.
Hai să vă spun o poveste.
Pentru că ideea postului era totuși într-o notă pozitivă, închei spunând că doresc tuturor să cunoască oameni deosebiți, oameni care să îi facă fericiți, oameni care să le zâmbească pur și simplu pe stradă fără motiv. Unii sunt o companie plăcută fără să se străduiască, găsiți persoanele alea și dați-le o îmbrățișare. Common, alți străini apar pe internet cum săruta necunoscuți și devin virali, o îmbrățișare pare nimic în comparație cu asta. P.S. După cum se vede, pozele nu-mi aparțin, mi-am permis doar să le "împrumut" , pentru mai multe puteți intra aici: Stefan Duca Photography.
