Contracronometru

Dorm 3 ore când e lună plină, 5 dacă e semilună. Mănânc maxim 2 ore pe zi, asta dacă le aduni. Învăț, circa 3 ore în zilele bune, deloc în rest. Visez. 24/24, 7/7. În vis îmi ești nemuritor. 
Mă simt angajată, nu cu normă întreagă ci pe viață. E un angajament semnat cu sânge. Necurată treabă. Să nu ai încredere în ăștia care se vând diavolului. E ceva în neregulă cu ei, da, adică pe lângă contractul ăla dubios. Aranjamentele de genul ăsta sunt mereu compuse din clauze scrise cu litere mici în josul paginii. 
Când te gândești că tot efortul ăsta e doar ca să te visez. Curată nebunie.

Vise

Tu nu visezi, iubitule, pentru ca asa vrea universul. E modul lui ciudat de a te tine in sah in noptile pe care le petreci departe de mine. Pe de alta parte, eu visez din plin, noapte de noapte. Pornind de la lucruri banale si ajungand la situatii care de care mai complicate, de ai putea scrie un scenariu de film dupa ele. Ti se pare nedrept? Mi se pare ca imaginatia e de vina, m-ai auzit bine, de vina, nu divina. Poti sa ma contrazici, te rog?

Poti sa stergi cu radiera km de pe harta si sa ma suni din gara.
Poti sa-mi zici: "iubito, am ajuns". Si o sa vin cu cafea, "asa si asa, cu ambele" cum iti place tie, asta si un pachet de tigari. Dunhill albastru, vezi ca am tinut minte ? 

Scufunda-ma

Iubitule, scufunda-ma intr-o mare calda, la cel putin 2 metri, sa mai vad doar o data soarele. Sa simt apa cum imi inunda plamanii care refuza sa lupte. Sa simt gustul sarat in gura, sa vreau sa-l scuip si sa nu pot. Si sa plang.
Sa plang asa cum nu am facut-o in toate datile adunate: nici cand a murit, nici cand m-ai parasit, nici cand m-ai ranit si m-ai lasat din nou, nici cand am urat greselile mele.
Sa se omogenizeze marea cu mine, sa fim una. 
Sa scufund si eu corabii si fluturi in cafea, sa am puterea de decizie, de viata si de moarte asupra tuturor. 
Ar fi minunat, nu-i asa? 

Iubito, iar ai adormit in cada. Hai sa te spal! 

Franturi de vise

Te-am sunat de pe un peron oarecare al Garii de Nord desi stiam ca ma astepti in fata.
- Nu stiu cum ajung la tine.
- Stai acolo, vin eu. Apoi ai inchis. 
M-am asezat cuminte pe o banca si nu am ridicat privirea de jos. Nu ma fascinau dalele asa cum ai putea crede, dar eram nervoasa. Nu in sensul rau, ci mai mult nerabdatoare.
Si m-am gasit. Nu stiu cum, in puhoiul ala de oameni intr-un continuu du-te-vino, m-ai gasit. 
Ti-ai luat pozitia "drepti" si totodata usor relaxat in fata mea. 

<<M-ai intrebat de Anul Nou daca mai stiu ce ti-am promis; am mintit atunci ca "nu". >>

Inainte sa-ti vad ochii, parul, nasul, gropita aia innebunitor de draguta din obraz, ti-am vazut buzele. M-am ridicat pe varfuri si te-am sarutat. 
Si nu a fost genul de pupic timid, nu. A fost un sarut lung si apasat, de genul "doamne, ce dor mi-a fost", chiar daca era pentru prima oara. Nu stiu daca au trecut 2, 5 ,10 sau 15 minute pana sa ma opresc, mai exact pana sa nu mai pot respira, dar au fost minutele mele de aur.

- Buna. Habar nu am ce ar trebui sa-ti spun acum. Dar vreau ca asta sa se repete, acum, azi, maine. la infinit.

Sarbatori

Vreau sa mergi cu mine de sarbatori la Londra. Sa ne ratacim pe stradute inguste, sa dardaim sub burnita, sa mancam prostii si sa bem ceai. Mult, negru, cu miere si lamaie. 

Vreau sa urci cu mine in caruselul asta ciudat, sa razi de frica mea si sa-mi acoperi ochii cu mainile pana ajungem in varf. Apoi sa ma sperii ca ne prabusim si sa facem poze.Multe poze care sa ne aminteasca de toate, cele vazute, traite si simtite.

Si seara ne-am retrage frumos intr-o camera calda de hotel mirosind a scortisoara si mere. Urasc merele, dar de dragul tau le-as iubi.

Razboi de vise

Ti se spune des sa renunti, sa ucizi cu brutalitate chiar si ultima farama de dorinta, sa te alaturi "Soldatilor fara speranta" intr-un mars fara de sfarsit.
Plecati toi din acelasi punct, aceeasi baza militara. Diferenta este ca din cei 20 de oameni cati sunt in batalionul acesta, 3 se vor imbolnavi de dizenterie, 7 vor fi impuscati pe front, 8 vor fi capturati si gazati in lagare, unul va dezerta...
Iar singurul ramas, isi va pierde o mana poate chiar un picior. Dar dupa 5 ani de tras prin transee se va intoarce acasa, la nevasta si copii. Le va spune cat de greu i-a fost sa indure frigul, durerea fizica, foamea, dar mai ales dorul de cei dragi.
Povestea singurului supravietuitor va dainui cu fiecare generatie.