un alt fel de Valentine`s Day

Nu stiu de ce sarbatoresc americanii ziua asta. Candva, obisnuiam sa cred ca exista o semnificatie a ei. Ceva legat intr-adevar de iubire, profunzimea ei si necesitatea impartasirii sentimentelor cu cel/cea de langa tine. Asta era cu putin timp in urma, dar acum par vieti care ma despart de zilele alea. 
Anul asta e diferit. 2014 e Anul Ciumei pentru mine. Si ziua asta nefasta o sa o petrec printre straini, langa oameni destepti care incearca sa empatizeze cu durerea mea si s-o trateze. Alaturi de persoane dezumanizate de bani, indiferente la nefericire si irational de calme in fata dezastrului. 
Anul asta, de Valentine`s Day, ma duc la psihiatru. Sa ma ia in brate, sa imi stearga lacrimile si sa ma intrebe de ce nu invat nimic din cartile pe care le citesc. Ii voi raspunde ca nu pot, ca eu nu sunt construita asa. Ca pot cu usurinta sa iert pe cineva drag cand imi greseste, dar nu pot sa ma iert pe mine; ca pot sa fiu amabila, dar prefer sa fiu rece; ca nu imi gasesc locul desi nu vizitez multe.
Imi va da o reteta, cu 13 medicamente, care sa ma adoarma si sa ma faca leguma. Sa nu gandesc, sa nu simt, sa ma reglez in virtutea trecerii timpului. Sa ma trezesc intr-un pat strain, la 12 noaptea, la 23 de ani, ca scriu intr-un jurnal vechi de alti 18 ani, cum sunt nefericita. 

Azi-noapte

Constrânge-mă să nu îmi amintesc coşmarul de azi-noapte. Intră în capul meu, în mintea mea şi şterge toate aceste amintiri dureroase! Uită-te în ochii mei, urmăreşte succesiunea de imagini care mi se derulează pe retină. Sunt frumoase ? Sunt, pentru că tu le urmăreşti cu răceala cuiva din exterior.
Am simţit atâta ură şi durere că au devenit aproape tangibile. Erau ca fulgii de zăpadă care cădeau peste mine şi în final mă acopereau cu totul. Era zgomot, era durere sinceră de suflete nevinovate. Erau plânsete, care la început semănau cu nişte scânceli de răsfăţ, dar apoi s-au transformat în urlete, de teamă şi durere. Empatizam involuntar cu suferinţa lor, dar ei nu cu a mea. 
E vorba de egoism, răceală şi indiferenţa la necazul altuia. Dacă e fericit, tu te bagi să-i iei asta, iar dacă are probleme, te prefaci ocupat. Le ignori şi îl laşi să ducă singur povara. Nu e cinstit, dar parcă e obişnuinţă. Da, ăsta e cuvântul...obişnuinţă. Te-ai obişnuit să distrugi omul, iar dacă un rău mai mare decât tine i se întâmplă, îl laşi să decadă şi mai mult. Îl priveşti cum se scufundă, cum ţipă după ajutor, cum se chinuie să iasă la suprafaţă. 
Indiferenţa voastră alimentează sfârşeala mea. Da, a voastră. Sunteţi doi. Şi deşi nu sunteţi înrudiţi, parcă mă uit la o picătură de apă şi la o băltuţă. Tu cel dintâi eşti el, cel de-al doilea, la o scară mai mică. 

Cliseu

Admit faptul ca poza asta e un cliseu de tot rahatul. Si in acelasi timp e total adevarata. Nu sunt obligata sa ascult minciuni. De asta am renuntat sa mai pun intrebari.
Poate ca esti un mitoman si doar mi-a luat mie mult prea mult sa-mi dau seama. Sau poate ca esti doar un alt nenorocit fara scuza.
Poate ca si ea se prefacea sa fie prietena mea sau poate ca "incestul" e legal acum. Oricum ar fi problema asta nu se va sparge in capul meu. Refuz sa ma las eu calcata in picioare de tot ce turnati voi doi ca niste nesimtiti pe mine.

V-am iubit pe amandoi, nu chiar in egala masura, dar indeajuns. Si voi calici marsavi cersatori de placeri trupesti v-ati batut joc. Bucurati-va unul de altul, va meritati. Eu sunt mai buna de atat. 

Dispret

Stii cum e sa te implici in zeci de lucruri, sa le duci la bun sfarsit intr-un mod onorabil si sa fii recompensat? Nici eu!
Simt ca nimic de ce fac nu e un proiect care sa fie apreciat. Asa ca renunt si imi prezint cu toata politetea dispretul fata de cei care "vad" sau "se prefac a nu vedea" eforturile depuse de unii.
Daca aceasta situatie ar fi o persoana, as scuipa-o cu tot tupeul in fata.
 Si o dedicatie muzicala care se potriveste cu stare mea: http://www.youtube.com/watch?v=m1kTvmOl1_A