Carne

S-a contopit cu mine și din noi făcurăm unu. Timpul a devenit relativ, uitasem să respir și voiam mai mult, din ce în mai mult. Mă simțeam ca un narcoman care cerșește, dar nu simțeam că mi-ar lipsi demnitatea. Era plăcere, pasiune, scânteie. Îmi intra în carne, cu fiecare mușcătură, strânsoare și atingere.  
 Prima, a doua și a treia oară. Apoi am obosit. Nu știam că îmi doream atât de mult și că puteam rezista atâtea runde. Parcă devenise un meci. O competiție de a oferi mai mult unul față de celălalt.  
 Lipită de spatele lui gol am început să-i mângâi umerii. Era relaxat. Sau cel puțin așa credeam până a tresărit în somn. M-a speriat îngrozitor, parcă era un copil ce are un coșmar. L-am strâns în brațe, cât de tare mai puteam după atâtea ore. Până dimineață nu i-am dat drumul.  
 M-au trezit săruturile lui. Erau calde și avea buzele uscate. Am luat-o de la capăt. Niciunul nu voia să se termine. M-a învățat ce înseamnă pasiunea, redefinind toate sensurile pe care acest cuvânt le-a avut vreodată pentru mine. Acum retrăiesc în fiecare seară acele momente şi tânjesc după mai mult. Sunt nesătulă de el. 

Joc de rol

Mi-am asumat un rol ce nu era al meu si m-am descurcat pana acum. Dar cum e sa te gasesti pe o scena, in fata a sute de straini si sa te blochezi ? Stii tu oare cum mi s-au lipit buzele si au refuzat sa se deschida ? Ma uitam impietrita in reflectorul din fata mea, de parca ma asteptam ca replicile sa stea scrise in lumina aia albastruie, usor difuza. 
Am inceput atunci sa spun din amintite niste propozitii. Poate nici nu erau ale mele, poate nici nu erau din piesa asta. Iar colegul de scena mi-a facut jocul. Si noua piesa s-a numit "Curaj". 
Pe amandoi ne-au dat afara de la teatru. Ne-am mutat in mansarde obscure, unde improvizam in fiecare seara altceva pentru cei ce doreau sa ne vada. Erau un fel de discutii libere, intre doua personaje, cu care nu ne identificam catusi de putin. Eram fericiti. Lumea nu arunca cu flori spre noi, nu dorea sa ne iscalim stramb pe un colt de pagina sau sa faca poze cu noi. Asa e, era diferit, dar nu in rau. 
In timp, ne-am apropiat, am ajuns sa avem o relatie. Adesea "spectatorii" asistau la schimburi de replici inspirate de certurile noastre. Aveam haz. Acolo s-a nascut Izabela, dintr-un joc de roluri intre trupuri goale. 

Scufunda-ma

Iubitule, scufunda-ma intr-o mare calda, la cel putin 2 metri, sa mai vad doar o data soarele. Sa simt apa cum imi inunda plamanii care refuza sa lupte. Sa simt gustul sarat in gura, sa vreau sa-l scuip si sa nu pot. Si sa plang.
Sa plang asa cum nu am facut-o in toate datile adunate: nici cand a murit, nici cand m-ai parasit, nici cand m-ai ranit si m-ai lasat din nou, nici cand am urat greselile mele.
Sa se omogenizeze marea cu mine, sa fim una. 
Sa scufund si eu corabii si fluturi in cafea, sa am puterea de decizie, de viata si de moarte asupra tuturor. 
Ar fi minunat, nu-i asa? 

Iubito, iar ai adormit in cada. Hai sa te spal! 

Povesti

Povesti absurde,
cu tine, cu mine, cu noi.
Povesti bizare
cu si despre oameni goi,
ce se incolacesc imposibil
in asternuturi, in cazi,
pe mese si in pod, 
dar niciodata in noroi.
Povesti curate,
uneori uitate,
de miros de mare spalate.
Intr-o cabina fara usi,
incap doi
si fericirea.

Franturi de vise

Te-am sunat de pe un peron oarecare al Garii de Nord desi stiam ca ma astepti in fata.
- Nu stiu cum ajung la tine.
- Stai acolo, vin eu. Apoi ai inchis. 
M-am asezat cuminte pe o banca si nu am ridicat privirea de jos. Nu ma fascinau dalele asa cum ai putea crede, dar eram nervoasa. Nu in sensul rau, ci mai mult nerabdatoare.
Si m-am gasit. Nu stiu cum, in puhoiul ala de oameni intr-un continuu du-te-vino, m-ai gasit. 
Ti-ai luat pozitia "drepti" si totodata usor relaxat in fata mea. 

<<M-ai intrebat de Anul Nou daca mai stiu ce ti-am promis; am mintit atunci ca "nu". >>

Inainte sa-ti vad ochii, parul, nasul, gropita aia innebunitor de draguta din obraz, ti-am vazut buzele. M-am ridicat pe varfuri si te-am sarutat. 
Si nu a fost genul de pupic timid, nu. A fost un sarut lung si apasat, de genul "doamne, ce dor mi-a fost", chiar daca era pentru prima oara. Nu stiu daca au trecut 2, 5 ,10 sau 15 minute pana sa ma opresc, mai exact pana sa nu mai pot respira, dar au fost minutele mele de aur.

- Buna. Habar nu am ce ar trebui sa-ti spun acum. Dar vreau ca asta sa se repete, acum, azi, maine. la infinit.

Inapoi

Am fugit de atatea ori incat parca nici nu mai stiu unde mi-e locul. M-am ratacit si abatut de la calea cea dreapta, de langa familie si cel mai dureros...am fugit de tine. Dar m-am intors inapoi. Si stiu ca nu e la fel si regret.

Te iubesc, asa ca acum sper ca tu sa te opresti din fuga asta nebuna, sa privesti inapoi si sa ma chemi langa tine. Imi e teribil de dor de tine, cum nici n-ai crede.

Coaste

Plang
o durere surda
intre doua brate
straine,
Care nu ma mangaie
si nici nu ma alina
si ale caror vene
sunt pline de verbina.
Si ma sugruma
incet,
pline de ura, 
pana cand coastele se rup
frantura cu frantura.

Sarbatori

Vreau sa mergi cu mine de sarbatori la Londra. Sa ne ratacim pe stradute inguste, sa dardaim sub burnita, sa mancam prostii si sa bem ceai. Mult, negru, cu miere si lamaie. 

Vreau sa urci cu mine in caruselul asta ciudat, sa razi de frica mea si sa-mi acoperi ochii cu mainile pana ajungem in varf. Apoi sa ma sperii ca ne prabusim si sa facem poze.Multe poze care sa ne aminteasca de toate, cele vazute, traite si simtite.

Si seara ne-am retrage frumos intr-o camera calda de hotel mirosind a scortisoara si mere. Urasc merele, dar de dragul tau le-as iubi.

Ai uitat...

Ai uitat noptile nedormite
de vineri si sambata seara
Mi-ai uitat saruturile
din miez de noapte
si dimineata devreme.
Ai uitat promisiunile-aruncate
intre declaratiile din soapte
Mi-ai uitat parfumul
impregnat adesea pe tricoul tau.
Ai uitat cum bucati de piele se contopeau
si faceau Unul
Mi-ai uitat prezenta
langa tine.
Si ai mai uitat iubite,
ca mie inca-mi este dor de tine

Fortare

     Ti-as lega mainile de balustrada balconului meu aflat la etajul 3, pentru ca 7 e prea sus. Asa as avea certitudinea ca nu vei incerca sa fugi si nimeni altcineva nu va mai exercita influente asupra ta: nicio mama, niciun tata, nicio prietena care nu ma suporta, niciun coleg care se da la tine...
     Intr-un mod brutal si urat te-as sechestra. As avea grija sa nu-ti lipseasca nimic dar nici sa nu primesti altceva decat iubire. 24 h/ 24 h, 7 zile/ 7. Imi inchipui ca dupa o vreme va deveni prea mult, te vei plictisi, te vei enerva si ma vei uri. Stiu sigur ca o sa treaca. E doar o etapa in calea fericirii. A mea, a ta, a noastra...mai conteaza a cui?!

Pentru tine

Vreau să trasez conturul buzelor tale cu degetele mele. La fiecare atingere vei ridica uşor,aproape insesizabil, colţurile gurii. Mă voi ascunde apoi în fanta gâtului tău, care e atât de mică încât numai nasul meu încape acolo. Pielea ta emană căldură, iar eu sunt prea obosită să mă opun. Cedez tentaţiei şi te îmbrăţisez, apoi adorm în mod uimitor în mai puţin de 35 de secunde.
Nu mai aud continuarea poveştii de aseară, nici 'te iubesc-ul' spus în şoaptă când ai crezut că dorm. Nu aud nimic din toate astea, dar mi le vei spune tu dimineaţă, la ceai. Verde cu lămâie, te rog. Tu? Vrei o cafea? Nu prostuţule, nu o fac eu, pun filtrul să meargă. Eu îţi fac clătite. Cu gem sau cu finetti?

Have a good morning

E deja opt si eu m-am trezit. Tu inca dormi, intors cu fata la perete. Ti-am lasat o sarutare pe spatele dezgolit si am coborat din pat in varful picioarelor, sperand ca parchetul sa nu scartaie destul de tare incat sa te trezeasca. M-am dus la bucatarie, am deschis televizor pe Mtv. Am setat sonorul la 3 liniute, am inchis usa si am pus ibricul pe foc. Am scos cutia de ceai, plicurile de ciocolata calda si zaharul. Le-am asezat contrariata pe masa nestiind ce sa fac. Oare ce voiai sa bei in dimineata asta? 

Nu puteam sa nimeresc la sigur asa ca ti-am facut cate o cana din fiecare. Le-am pus pe o tava si ti le-am adus  in pat. Tu inca dormeai asa ca le-am lasat pe noptiera. Cand dormi parca esti un "ingeras", fata ti se lumineaza si fiecare rid se intinde. Iti lipseste crisparea din timpul zilei. 

Se face 8 jumate si imi amintesc ca aveai treaba in oras astazi, asa ca te trezesc. Intai te dezvelesc, sa-ti fie frig, apoi iti strecor sub nas canile aburinde. 

-Mrrrrr...

Asa faci in fiecare dimineata, scoti sunetele ala de pisica razgaiata care toarce. Nu m-as putea lipsi de ele. 

Castel- spital al demenței mele

         Între două sedative administrate înainte de culcare îmi imaginez cum în salonul de lângă stau Cantacuziniștii. Ah, ce oameni! Nu știu cum au ajuns ei aici; la urma urmei, să devii pacient în propriul tău castel transformat în spital. Pe ea au lăsat-o să-și poarte cu mândrie și trufie rochiile cu crinolină. Lui îi mai dau din când în când drumul în curtea din spate, ca să-și amintească de vremurile bune.
         Mi-e milă de ei uneori, atunci când nu le aud țipetele imperative de eliberare. eu știu că sunt inutile, ei încă nu au înțeles asta. Eu sunt cuminte; deși nu îmi amintesc cum am ajuns aici știu foarte sigur că vreau să ies. Așa că iau docilă toate pastilele lungi, ovale, gelatinoase și înecăcioase pe care mi le aduc într-un căpăcel mic de plastic. Nu mă revolt, nu le arunc medicamentele, nu îi dau cu tava în cap ăluia care vine cu un rânjet animalic să mă trateze. Nu țip, nu plâng, răspund concis și clar la întrebările doctorului care mă vizitează de două ori pe săptămână; mațea și vinerea. O dată la câteva luni 13-le pică marțea.
         De  când sunt aici (123 de zile) mi-au dat voie să ies în curte de 4 ori. Ultima dată nu am mai fost cuminte. Am vizitat și părțile închise ale castelului, cele la care nimeni nu are acces. M-am simțit ca în vacanță, ca o turistă băgăcioasă care vrea să profite din plin de cei 25 de lei pe care i-a dat pe bilet. Unul din gardieni m-a prins în fostul birou oficial. Cred că ar fi vrut să țipe la mine dar l-a dezarmat calmitatea mea. Am mers de bunăvoie în salonul meu micuț, care deși era complet alb aducea a închisoare. Mirosul bolii era impregnat în varul de pe pereți, îl inhalam cu fiecare inspirație.
                                                                                 
M-am ales cu o vizită surpriză din partea doctorului meu. Am avut un dialog cel puțin interesant.
- De ce nu ești ascultătoare ?
- Păi...sunt.
- Nu, nu ești! Ai fugit din curte în timpul programului de recreere.
- Nu am fugit, am mers pur și simplu. A fost mai mult...o plimbare. Extrem de agreabilă și recreativă.
-Îți bați joc de mine? Chiar crezi că poți face asta? Uiți cumva unde te afli și cine sunt eu?
- Chiar deloc. Știu foarte bine unde sunt eu și cine sunteți dvs. Nu văd însă de ce atâta scandal. Am rămas în incinta complexului, a celor 3  laturi, așa cum cel mai probabil prevede regulamentul ( dacă într-o viața anterioară aș fi fost un avocat, cu siguranță nu eram foarte convingătoare; nu ripostam deloc, parcă nici nu eram eu).
        Am continuat cu un schimb de replici, eu politicoase, el din ce în ce mai acide. Sfârșitul, inevitabil, a fost o pedeapsă. ”Carceră” o săptămână, fără alte ieșiri- în mod evident. Doar pastile.

        Povestea mea, nu e importantă. dar castelul, bietul de el...suferă pentru fiecare din noi, cei închiși. Noi, nebunii, care țipăm până cedează corzile vocale, care ne rupem unghiile înfigânduni-le în pereți, scorojind dungi ca să marcăm zilele trecute, care plângem de înecăm cimentul. El care a ajuns infect în comparație cu ce era, el care era un castel parcă desprins din povești, așezat la poalele munților. De la geamurile din față vezi crucea de pe Caraiman. Noaptea, când toată lumea doarme, cred că se roagă. Pentru noi...și dacă mai rămâne loc și pentru el.
         Îmi doresc să am destui bani încât să-l cumpăr și să-l renovez așa cum și-ar dori el. Atunci parchetul nu ar mai  scârțâi a singurătate ci de iubire. 

Manole

        Am facut din piatra seaca iubire.

Nu ma intreba cum, pentru ca nici eu nu as putea sa explic dupa atata timp intreg procesul. Dar mi-a iesit si asta conteaza. M-am luat pe mine, te-am luat pe tine si din nimicurile ce eram am facut "noi", dar asta nu a fost de ajuns. Ma simteam ca mesterul Manole care ziua construia si noaptea constructia lui se ruina. Renuntarile mele si ale tale erodau zidul "nostru".
Vedeam sperantele si visele mele irosite cum se scurg picatura cu picatura.
       
          Apoi m-ai trezit.

Mi-ai spus ca vorbeam in somn si ca te-am speriat. M-ai luat in brate si ai ras de balmajelile pe care la indrugasem eu. Mi-ai spus ca-mi trebuie o vacanta.

         A doua zi am plecat la mare.

Succes

Seara- zambeste lunii care se ascunde dupa soare la eclipsa, dimineata- imbratiseaza tricoul meu alb cu negru si imediat ce te trezesti iubeste mirosul absentei mele. In fiecare clipa in care esti departe de mine vreau sa te macini ca o roca sub actiunea apei marii sarate. Vreau sa vad in pielea ta erodat regretul asa cum la mine sta marturie gaura din torace.

 Prima oara ti-ai exersat talentul de chirurg pe inima mea, te-am lasat sa ma tai si sa ma spinteci. Ai facut asta iar si iar pana te-ai plictisit si m-ai aruncat ca pe o jucarie veche in fundul sacului. Pe mine ma poti mutila cat vrei, am credinta si asta ma mantuieste. Dar tu, dragule, daca asa o sa te porti si cu pacienti...o sa ajunga sa te urasca toti. Si nu vrei asta, nu? Doar de aia ti-ai vandut sufletul, pentru succes!