Dezbraca-te, sa discutam

 

   Daca stai in pragul usii, poti pasi in camera dezbracat. Iti impun sa-ti lasi la usa ideile preconcepute, ura, resentimentele si mai ales tot ce credeai despre mine. In casa mea, in camera mea, joci dupa regulile mele. Pentru ca stiu cat iti place sa te joci, ti-am dat ocazia sa schimbi decorul.
  Drept sa zic, iti sta mult mai bine fara tricou. Ce zici, mai sunt geniala acum?      

Profil

Te-am privind trecand pe langa mine, fara sa ma recunosti. Te-ai sezat cu cateva locuri in josul meu, pe un alt rand. Am tras cu ochiul de fiecare data cand eram sigura ca nu ma vezi. Imi lipsea curajul sa incerc ceva mai mult.
Mi-a placut jocul asta de-a soarecele si pisica in care tu ma cautai si doar eu stiam unde esti. Te-ai revansat la sfarsit cand parca te-ai evaporat. Miscare de maestru, ce pot sa zic...

Have a good morning

E deja opt si eu m-am trezit. Tu inca dormi, intors cu fata la perete. Ti-am lasat o sarutare pe spatele dezgolit si am coborat din pat in varful picioarelor, sperand ca parchetul sa nu scartaie destul de tare incat sa te trezeasca. M-am dus la bucatarie, am deschis televizor pe Mtv. Am setat sonorul la 3 liniute, am inchis usa si am pus ibricul pe foc. Am scos cutia de ceai, plicurile de ciocolata calda si zaharul. Le-am asezat contrariata pe masa nestiind ce sa fac. Oare ce voiai sa bei in dimineata asta? 

Nu puteam sa nimeresc la sigur asa ca ti-am facut cate o cana din fiecare. Le-am pus pe o tava si ti le-am adus  in pat. Tu inca dormeai asa ca le-am lasat pe noptiera. Cand dormi parca esti un "ingeras", fata ti se lumineaza si fiecare rid se intinde. Iti lipseste crisparea din timpul zilei. 

Se face 8 jumate si imi amintesc ca aveai treaba in oras astazi, asa ca te trezesc. Intai te dezvelesc, sa-ti fie frig, apoi iti strecor sub nas canile aburinde. 

-Mrrrrr...

Asa faci in fiecare dimineata, scoti sunetele ala de pisica razgaiata care toarce. Nu m-as putea lipsi de ele. 

Too many fucking idiots

Am vrut sa scriu un post intreg despre cum o persoana mi-a stricat mie azi ziua. Apoi mi-am dat seama ca nu merita sa-l bag atat de mult in seama. [deci da, e un EL]. O sa ma rezum la a-l alinta cu apelativul "misogin", care este aproape un compliment tinand cont de felul in care se poarta.
Si voi incheia prin a posta o poza extrem de sugestiva pentru multe persoane, dar in special pentru cel care mi-a stricat ziua.

P.S. e si pentru tipul caruia ii ia o ora jumate sa faca o salata.

Neregulat

O formă, două, trei sau poate patru, cu funcţii sintactice în Nominativ şi Acuzativ, articulat sau nearticulat, cu sau fără prepoziţie eu scriu.

Scriu pentru mine, ca să fac ordine în înşiruirea lipsită de sens a ideilor; mai scriu şi pentru alţii, care par a nu înţelege ce zic eu, ca şi cum le e străină limba română. Aşa că perseverez, chiar dacă nu am parte de prea multe încurajări sau ovaţionări la scenă deschisă, chiar dacă sistemul promovează uneori inepţii ascunse în cuvinte pompoase.

It`s ok not to be ok...

               E normal sa ai probleme, iar cei care nu cred asta ar trebui sa isi puna oarece semne de intrebare. Nu e vorba aici de mine, ci de persoanele pe care ajung sa le cunosc. Realizez ca fiecare are cate o problema, mai serioasa sau mai putin serioase. Irelevant. 

              TOATA LUMEA ARE PROBLEME! E un fel de adevar general valabil, stiut de toata lumea dar totusi ascuns de cei mai multi. Si te astepti, ca o persoana partial egoista ce esti, sa gasesti intelegere la tipul/tipa cu care imparti SMS-uri, mancarea, saruturile, poate si patul. Situatia ideala ar sta cam asa: tu te duci la el/ea si dupa totul se rezolva. Pare asta realitatea?! Fals. In cele mai multe cazuri si celalalt are probleme sau pitici pe creier si nu are timp de tine.

              Asa ca e normal sa te PLANGI! Sa te smiorcai la o prietena, sa postezi melodii deprimante pe facebook, sa te uiti la filme vechi si jalnice cu finaluri fericite si sa-i blestemi pe cei care "ti-au furat fericirea". Baietii au alte forme de manifestare si ma indoiesc sincer ca se regasesc in cele de mai sus, dar la drept vorbim, eu vorbeam mai mult de fete.

Castel- spital al demenței mele

         Între două sedative administrate înainte de culcare îmi imaginez cum în salonul de lângă stau Cantacuziniștii. Ah, ce oameni! Nu știu cum au ajuns ei aici; la urma urmei, să devii pacient în propriul tău castel transformat în spital. Pe ea au lăsat-o să-și poarte cu mândrie și trufie rochiile cu crinolină. Lui îi mai dau din când în când drumul în curtea din spate, ca să-și amintească de vremurile bune.
         Mi-e milă de ei uneori, atunci când nu le aud țipetele imperative de eliberare. eu știu că sunt inutile, ei încă nu au înțeles asta. Eu sunt cuminte; deși nu îmi amintesc cum am ajuns aici știu foarte sigur că vreau să ies. Așa că iau docilă toate pastilele lungi, ovale, gelatinoase și înecăcioase pe care mi le aduc într-un căpăcel mic de plastic. Nu mă revolt, nu le arunc medicamentele, nu îi dau cu tava în cap ăluia care vine cu un rânjet animalic să mă trateze. Nu țip, nu plâng, răspund concis și clar la întrebările doctorului care mă vizitează de două ori pe săptămână; mațea și vinerea. O dată la câteva luni 13-le pică marțea.
         De  când sunt aici (123 de zile) mi-au dat voie să ies în curte de 4 ori. Ultima dată nu am mai fost cuminte. Am vizitat și părțile închise ale castelului, cele la care nimeni nu are acces. M-am simțit ca în vacanță, ca o turistă băgăcioasă care vrea să profite din plin de cei 25 de lei pe care i-a dat pe bilet. Unul din gardieni m-a prins în fostul birou oficial. Cred că ar fi vrut să țipe la mine dar l-a dezarmat calmitatea mea. Am mers de bunăvoie în salonul meu micuț, care deși era complet alb aducea a închisoare. Mirosul bolii era impregnat în varul de pe pereți, îl inhalam cu fiecare inspirație.
                                                                                 
M-am ales cu o vizită surpriză din partea doctorului meu. Am avut un dialog cel puțin interesant.
- De ce nu ești ascultătoare ?
- Păi...sunt.
- Nu, nu ești! Ai fugit din curte în timpul programului de recreere.
- Nu am fugit, am mers pur și simplu. A fost mai mult...o plimbare. Extrem de agreabilă și recreativă.
-Îți bați joc de mine? Chiar crezi că poți face asta? Uiți cumva unde te afli și cine sunt eu?
- Chiar deloc. Știu foarte bine unde sunt eu și cine sunteți dvs. Nu văd însă de ce atâta scandal. Am rămas în incinta complexului, a celor 3  laturi, așa cum cel mai probabil prevede regulamentul ( dacă într-o viața anterioară aș fi fost un avocat, cu siguranță nu eram foarte convingătoare; nu ripostam deloc, parcă nici nu eram eu).
        Am continuat cu un schimb de replici, eu politicoase, el din ce în ce mai acide. Sfârșitul, inevitabil, a fost o pedeapsă. ”Carceră” o săptămână, fără alte ieșiri- în mod evident. Doar pastile.

        Povestea mea, nu e importantă. dar castelul, bietul de el...suferă pentru fiecare din noi, cei închiși. Noi, nebunii, care țipăm până cedează corzile vocale, care ne rupem unghiile înfigânduni-le în pereți, scorojind dungi ca să marcăm zilele trecute, care plângem de înecăm cimentul. El care a ajuns infect în comparație cu ce era, el care era un castel parcă desprins din povești, așezat la poalele munților. De la geamurile din față vezi crucea de pe Caraiman. Noaptea, când toată lumea doarme, cred că se roagă. Pentru noi...și dacă mai rămâne loc și pentru el.
         Îmi doresc să am destui bani încât să-l cumpăr și să-l renovez așa cum și-ar dori el. Atunci parchetul nu ar mai  scârțâi a singurătate ci de iubire.