Trec peste obisnuita rubrica “despre mine”, cu oarecare brutalitate.
Adevarul e ca nu consider necesar sa incep sa spun povesti de genul:
“asa m-am apucat sa scriu pe blog”. Cum am ajuns aici nu e nici
interesant nici atat de important incat sa merite stiut.
Despre bloguri pot sa afirm ca nu sunt ahtiata. Citesc in limita
timpului, rabdarii si in functie si de persoana care scrie. Am intalnit
zilele trecute blogul unei cunostinte; structura clasica, ceva
poezii,parca si ceva proza daca nu ma insel…nimic spectaculos. Desi sunt
“mare critica de profesie” am admis ca erau bune dar prea siropoase
pentru mine poeziile. Ceva gen Eminescu, dar nu prea.
Impinsa de la spate parca de indoielile (numeroase) pe care mi le
crease autorul blogului (da e vorba despre o persoana de gen masculin,
deci un “el”) am cautat pe google inceputul celei mai recente “creatii”
ale sale. De ce naiba nu m-am mirat sa vad EXACT aceeasi poezie?! Partea si mai
interesanta (din punctul meu de vedere) a fost tot ce a urmat. Eu am
cerut o explicatie, pe care am primit-o. Era o replica gen:” eu am mai
trimis versuri si altor persoane pe messenger” [poezia originala era pe
net din 2009, asta asa...ca fapt divers]. De aici a inceput o adevarata
si inflacarata discutie, mai ceva ca un proces la tribunal. Eu,
acuzarea: de ce ti-ai mai facut blog daca nu faci decat sa dai
copy-paste?, el, apararea: Tu esti singura care nu are incredere si e
contra mea!
Sentinta din pacate( sau din fericire, depinde de ce parte a
baricadei te situezi) nu are cine sa o dea. Asa am stricat o asa-numita
“relatie de amicitie”, pentru ca eu cer ca lumea sa fie directa si
corecta. Daca cer nu inseamna ca si primesc ce vreau, logic!
Si se pune intrebarea apasatoare: “Cine e nebunul din poveste?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu