Poveste de culcare, scrisa pe-o agenda veche-albastra-prafuita, in bezna televizorului, p-un picior. Poveste fara Cosanzene, poveste cu un el si-o ea, ce se iubesc. Cliseic, nu?Dragostea starneste invidei, starneste ura, desparte oamni in final. Pentru ca el si ea se iubeau, au renuntat unul la altul, de bunavoie, siliti de imprejurari.Nu stiu cum se termina povestea, inca n-am aflat. O voi intreba pe ea, cand va iesi din izolarea in care singura s-a aruncat. Asa a crezut ea ca-i mai bine, iar eu…cine sunt eu s-o condamn? Eu sunt nimeni, eu sunt doar povestitorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu