Copiliță

 Ești un bleg! 

 Și pentru că am început fix cu asta cred că o să mă înjuri puțin printre dinți, ușor încruntat cu fruntea încrețită. Moment în care vocea ți se schimbă, e mai fermă și din caldă devine ușor aspră. Mă simt uneori de parcă ar trebui să stau cu teamă, că dacă nu spun ce trebuie o să fiu muștruluită. E ceva neobișnuit în toată treaba asta, însă doar dintr-o direcție.

 Scriu, pentru a nu știu câta oară pentru că asta cred că fac cel mai bine. Îți scriu, pentru că e modul meu de a păstra oamenii și amintirile despre ei vii. Te scriu, ca să exiști și aici, într-un mod posesiv, să păstrez ceva din tine doar pentru mine. Împărtășesc cu alții ca să mă invidieze, să fie curioși, să-i intrig, cum ai făcut tu cu mine.

 Am povestit cândva despre oameni dragi cu suflete frumoase. Și atunci, ca și acum, vin cu o "urare":  doresc tuturor să cunoască oameni deosebiți, oameni care să îi facă fericiți, să îi facă să zâmbească, să îi facă spontani și poate cel mai important dintre toate...să îi facă să se simtă speciali.

 Imaginea asta cred că ți se potrivește, drept să zic, de la tine am și furat-o.

 Cât despre încheiere...can`t find a proper way to do it, and for that you shall excuse me.