Just one...

Nu stiu despre altii cum sunt, dar nu cred ca trebuie sa te numesti romantic incurabil pentru ca mesajul asta sa te "atinga". Capacitatea de empatizare e definitorie pentru oameni, chiar daca la unii e prezenta intr-un grad mai mare. 
Nu o sa vorbesc despre tine, dragul meu, nu acum. Tie iti voi dedica un post intreg, cu o alta ocazie. Acum vorbesc despre mine, despre bucata aia atat de logica a unei fete, dar pe care multi o ignora sau de care pur si simplu uita.
Un mesaj e nimic. Ai whatsapp, facebook, telefon, orice la indemana sa dai un semn de viata, sa arati ca iti pasa, ca existi si ca te gandesti la persoana respectiva. Nu e o obligatie sau vreo lege nescrisa, asta se simte. E intuitie, daca vrei sa o numesti asa. 
Stai si te gandesti ca poate tipei cu care vorbesti i-ar face placere sa gaseasca un mesaj de la tine dimineata, cand inca e somnoroasa si citeste printre randuri. Sau tipului caruia i-ai promis ca vei iesi cand termina sesiunea...crezi ca lui nu i-ar placea? 
Nu trebuie sa fie interminabil sau scurt, siropos sau sec. Trebuie sa te arate pe tine si adevaratele tale intentii; spune-i ca-l/-o iubesti daca asa e, spune-i ca vrei sa-l/-o vezi daca asta simti, spune-i ca ti-e dor daca asta e adevarul. 
Nu te minti pe tine si nu-i minti nici pe ceilalti. Fii spontan! 

Vise

Tu nu visezi, iubitule, pentru ca asa vrea universul. E modul lui ciudat de a te tine in sah in noptile pe care le petreci departe de mine. Pe de alta parte, eu visez din plin, noapte de noapte. Pornind de la lucruri banale si ajungand la situatii care de care mai complicate, de ai putea scrie un scenariu de film dupa ele. Ti se pare nedrept? Mi se pare ca imaginatia e de vina, m-ai auzit bine, de vina, nu divina. Poti sa ma contrazici, te rog?

Poti sa stergi cu radiera km de pe harta si sa ma suni din gara.
Poti sa-mi zici: "iubito, am ajuns". Si o sa vin cu cafea, "asa si asa, cu ambele" cum iti place tie, asta si un pachet de tigari. Dunhill albastru, vezi ca am tinut minte ? 

Error 404

E ura pura, nealterata, stralucitoare ca mercurul. Se aduna si ma mistuie, de parca mi-ai da foc. Pe frigul asta, poate ca asa e bine, poate ca asa trebuie. Sa simti ca arzi si nu ca degeri. Sunt convinsa ca nu la asta te-ai gandit, dar ti-am gasit o scuza, mereu o fac. O faceam inainte, cel putin. Acum sunt undeva la frontiera, nu stiu nici unde ma duc, nici ce caut. Poate gasesc oala de aur a spiridusilor sau poate o sa devin calugarita. 
Normal ca nu crezi asta, nici eu nu o fac. Incercam doar sa te induc in eroare, sa te bag in ceata, cum s-ar zice. Ca sa nu-ti dai seama ce fac, sa nu ai habar de mine si sa te iei cu mainile de cap, dandu-ti seama ca nu ma cunosti. 
Acum sunt amalgam de compusi chimici care stau sa explodeze. Nu ti-as recomanda sa te apropii, te-as ruga sa-ti pastrezi comentariile pentru tine, as ruga-o pe ea sa inceteze cu tentativele-i patetice de a se baga in seama. Ai vazut de ce sunt in stare, nu ma face mai rea. Nu am vrut pana acum sa transform asta intr-o spalatorie publica de rufe murdare, dar poate etatizarea nu e ceva rau. 

Iarna

M-am aruncat in zapada langa tine. Era rece si o detestam, ca-mi intra sub pulover si in bocanci, dar tie iti placea atat de mult...Nu te-am inteles, poate, niciodata, dar am facut compromisuri de dragul tau si tu m-ai bulgarit fara mila pana mi-au aparut vanatai. 
Acum sunt blocata in casa, desi e greu de crezut ca de la 7 patesti ceva. Se poate, totusi. Am iesit afara, numai eu stiu cum, sa te caut ca o bezmetica pe vant si ninsoare. Am cazut, mi-am zdrelit mainile si rotula dreapta si am avut o revelatie. Tu nu esti acasa. Esti bine mersi cine stie pe unde. 
Idioata de mine a uitat cum esti de fapt. Am uitat ca trebuie eu sa te sun sa intreb daca esti sinistrat pe undeva si tu nu poti sa te interesezi daca sunt ok dupa cod rosu. Nu ma mai fac bine, persist din greseala in greseala si nu invat din ele. 

<<Nu ai decat sa ajungi acasa cand te-oi chema!>>

Nu zice mama asa, ca e pacat. 

Abstract

Ma faci sa urasc, sa detest, sa tip, sa vreau sa ma arunc intr-o prapastie. Apoi ma ridici, ma stergi de praf si ma saruti. It makes sense?
Si se intreaba lumea de ce innebunesc. Pai uite, d-asta. De prea multe, dure si abstracte treceri din astea de la - la + si de la ura la iubire. 
Busolei i-a sarit acul si acum arata orice, numai Nordul nu.
Iar tu, nu, pardon, voi, sunteti cu capul. Doi imaturi care va dati destepti. Taiati frunze la caini. De ce nu va omorati singuri? Aruncati-va de pe un pod sau ceva...

Rux? Nu ti-ai luat pastilele, asa-i?
Ma duc acum...

Scufunda-ma

Iubitule, scufunda-ma intr-o mare calda, la cel putin 2 metri, sa mai vad doar o data soarele. Sa simt apa cum imi inunda plamanii care refuza sa lupte. Sa simt gustul sarat in gura, sa vreau sa-l scuip si sa nu pot. Si sa plang.
Sa plang asa cum nu am facut-o in toate datile adunate: nici cand a murit, nici cand m-ai parasit, nici cand m-ai ranit si m-ai lasat din nou, nici cand am urat greselile mele.
Sa se omogenizeze marea cu mine, sa fim una. 
Sa scufund si eu corabii si fluturi in cafea, sa am puterea de decizie, de viata si de moarte asupra tuturor. 
Ar fi minunat, nu-i asa? 

Iubito, iar ai adormit in cada. Hai sa te spal! 

10 etaje

Daca as fi un bloc turn cu 10 etaje, fiecare fereastra ar avea o alta poveste. Ar sta scrisa fericirea mea pe cate-un ochi slab luminat seara. Si lacrimile mele ar siroi de la 10 la parter ca intr-o ploaie calda de iulie. La balcon ar sta atarnate rufele pe care le-am spalat prea des in public, iar la ghena sunt cutii. Cu zecile, pline de poze, scrisori si amintiri dureroase, asezate cronologic.

Fiecare geam e diferit. Unul e spalat, altul e murdar, altul e sters pe jumatate, doar cat sa vad afara cand parchezi masina. As spune despre ele ca sunt eu. In 49 de ipostaze care seamana intre ele prea putin.

Ti-am spus din prima zi ca sunt ciudata. Nu m-ai crezut atunci, dar poate o faci acum. Acum cand e prea tarziu. 

Eu as spune totusi ca niciodata nu e prea tarziu. 

Tu mi-ai raspunde ca niciodata nu e prea mult zahar. 

Stiu ca pentru orice alta persoana normala asta nu are sens. Nu imi pasa, caci pentru mine are. Nu o lua personal si nu interpreta gresit. Nu incerc nimic. Dar unele lucruri nu se sterg niciodata si raman impregnate in piele ca semnele unei rani adanci. 

Iar expresia asta devine reala, atat de reala ca ma imbolnaveste.

Uitare

migram ca niste pescarusi spre vieti mai fericite. 

si ce te faci la intoarcere ?

 esti capabil sa stergi totul cu tricoul pe care l-ai uitat la mine? 

Oamenii nu stau cu un motiv. 

nici amintirile nu ar trebui sa stea prea mult.

 ar trebui sa se evapore treptat din memoria colectiva.

 Ar trebui sa uitam mai des. 

uitarea aduce de cele mai multe ori vindecare. 

e mai buna decat orice terapie. 

e mai ieftina si mai sigura.

Dar e de durata...

Povesti

Povesti absurde,
cu tine, cu mine, cu noi.
Povesti bizare
cu si despre oameni goi,
ce se incolacesc imposibil
in asternuturi, in cazi,
pe mese si in pod, 
dar niciodata in noroi.
Povesti curate,
uneori uitate,
de miros de mare spalate.
Intr-o cabina fara usi,
incap doi
si fericirea.

12 00 sau 24

Timpul se masoara in infinit mai multe unitati de masura decat isi poate inchipui cineva.
Pentru o persoana cu adevarat indragostita se masoara in cate momente frumoase petrece alaturi de cel/cea drag/a.
Pentru un bolnav se masoara in numarul de ore pe care trebuie sa le astepte la Upu, apoi zecile de minute pana vin rezultatele analizelor si in final, zilele de tratament istovitoare.
Pentru un om indiferent, totul este doar : a mai trecut o zi. Stiu ca tu asa esti, ca nu te gandesti la trecut ca la ceva bun; stiu ca eu asa sunt, ca nu ma gandesc la prezent ca la ceva bun. Si totusi, ceasul nu se opreste. Limbile alea nu se incurca una de alta in miscarea lor monotona, lor nu le pasa de noi. Si nici mie.
Trebuie sa imi iau tratamentul, e ora 12. Sau 00. Sau 24. Ce preferi?

Febra

M-am culcat inainte sa termini tu de rezolvat probleme. Cand m-am trezit erai langa mine, incolacit, ma strangeai in brate. Am coborat din pat in varful picioarelor sa nu te trezesc si m-am dus la bucatarie.
Mi-am pus un bol de lapte cu cereale pe care l-am mancat in mai putin de 3 minute. Mi-am fript limba. M-am intors in pat, la caldura. Astazi nu aveam sa ma dau jos, nu ma simteam bine. 
Am adormit la loc. M-ai trezit pe la 9, cand ai plecat. M-ai sarutat pe frunte si mi-ai zis ca ne vedem mai tarziu. Asta e tot ce-mi amintesc. 
M-am scufundat inapoi in asternuturile care miroseau a tine si am adormit. 
Poate aveam febra si asta nu s-a intamplat cu adevarat. Sau poate nu. 

Franturi de vise

Te-am sunat de pe un peron oarecare al Garii de Nord desi stiam ca ma astepti in fata.
- Nu stiu cum ajung la tine.
- Stai acolo, vin eu. Apoi ai inchis. 
M-am asezat cuminte pe o banca si nu am ridicat privirea de jos. Nu ma fascinau dalele asa cum ai putea crede, dar eram nervoasa. Nu in sensul rau, ci mai mult nerabdatoare.
Si m-am gasit. Nu stiu cum, in puhoiul ala de oameni intr-un continuu du-te-vino, m-ai gasit. 
Ti-ai luat pozitia "drepti" si totodata usor relaxat in fata mea. 

<<M-ai intrebat de Anul Nou daca mai stiu ce ti-am promis; am mintit atunci ca "nu". >>

Inainte sa-ti vad ochii, parul, nasul, gropita aia innebunitor de draguta din obraz, ti-am vazut buzele. M-am ridicat pe varfuri si te-am sarutat. 
Si nu a fost genul de pupic timid, nu. A fost un sarut lung si apasat, de genul "doamne, ce dor mi-a fost", chiar daca era pentru prima oara. Nu stiu daca au trecut 2, 5 ,10 sau 15 minute pana sa ma opresc, mai exact pana sa nu mai pot respira, dar au fost minutele mele de aur.

- Buna. Habar nu am ce ar trebui sa-ti spun acum. Dar vreau ca asta sa se repete, acum, azi, maine. la infinit.

Menajera

La cate inimi ai facut bucati, sa vrei acum sa le repari si nu ai avea habar care e bucata cui si de unde lipseste. Noi am ramas in urma, sa curatam dezastrul din tine, sa ne pansam singure ranile una alteia. Sa ne turnam vodca in pahare, pe haine si in ghete pana mustesc. Ti se pare hilar, sunt convinsa. 
Am ars poze si scrisori, am flamanzit si am renuntat in cele din urma la fericire. Si ce? ma vei intreba. Si nimic, dragule. 
Asta esti tu acum, nimic. Nu o spun eu, tu o faci. Direct? Normal ca nu. Esti prea las pentru asta. 
Dar asta faci tu, distrugi si pleci. In urma ta raman furnicile sa stranga. Nu mi se pare corect. 

I almost cared today

Parca te straduiesti sa iti demonstrezi tie sau mie ca imi pasa. Nu imi dau seama daca e un alt joc prostesc si murdar in care vrei sa ma tragi sau poate e doar bataie de joc, nici una, nici cealalta nu ar fi pentru prima oara. 
Aproape ca mi-a pasat. Aproape. Atat de aproape ca am simtit rasuflarea ta in ceafa, apoi mi-am dat seama ca buzele tale nu strigau numele meu. Atunci m-am trezit. Mi-am amintit ca eu nu mai sunt eu pe care o stiai, mi-am amintit ca tu esti praful de pe masina pe care il ridica furtuna. 
Mi-am amintit de toate motivele care fac baraj in fata amintirilor. Si am realizat ca nu merita sa imi pese, nu de tine, de ea sau de vulgaritatea voastra care ma scarbeste. Nu am fost niciodata asa, nu m-am pretins si nici nu o voi face de acum incolo. 

P.S: poate tipa din poza are o fata prostuta, dar eu am ales-o in primul rand pentru mesaj.

Today was a good day

M-am ingropat singura in cuvinte si fraze al caror sens acum e strain de mine, totul ca sa uit. Acum jonglez cu calorifere, amibe, dreptul muncii si alte lucruri pe care nu le vei intelege.
Pe burnita, frig si ceata ma zgribulesc intre posta si primarie. Habar n-ai tu.
Si poate pare ca bat campii, dar tu bati drumuri la ore bizare, in compartimente de tren ieftine, spunand falsul tau adevar celor care asculta.
Eu? dragule, eu mi-am zis povestea, desi nu meritai. Eu azi am dormit. Si nu mi-a pangarit nimeni patul, nu m-a facut nimeni de ras si am castigat inca un prieten. 
Tu? te scufunzi. Daca erai Titanicul, nu iti gaseau ramasitele. Nu s-ar deranja nimeni sa caute ceva fara valoare, pentru ca asta ai ajuns.
Esti un cerc. Te intorci mereu la primitivitatea ta barbara.
Eu sunt o drepta marginita la un capat si continui sa ma duc inainte. 
Spuneai ca te pricepi la mate? Rezolva ecuatia asta.

Recunostinta

Spun multumesc des pentru ca vreau ca lumea sa stie cand sunt recunoscatoare. Asta e unul din cazuri.
Prietenii mei stiu ce se intampla cu mine, daca o iau razna si mai mult sau nu. Si unii chiar au facut lucruri cu adevarat frumoase pentru mine, ca eu sa-mi revin. Pentru asta nu le pot multumi indeajuns.

Asta poate chiar este sfarsitul, nu stiu. Dar e abia a doua zi din anul asta asa ca incerc sa ma bucur cumva de el. Multumesc celor care au facut trecerea din 2013 in 2014 un moment deosebit [chiar si celui care i-a stricat calculatorul prieteni mele, tipule, esti varza, dar noi ne-am distrat oricum ].