marți, 21 mai 2013

Minune

A tunat si a fulgerat de parca intreg cerul era pe punctul de a se prabusi, de parca Iadul se dezlantuise pe pamant. Si ne-am speriat si ne-a cuprins deznadejdea. Dar am sperat ca va trece, am crezut ca este doar o furtuna putin mai violenta decat celelalte, o ploaie de vara care vine si trece, o barca la mal care acosteaza doar cat sa faca provizii si apoi sa-si continue drumul. In realitate ne minteam unul pe altul spunand ca totul va fi bine. Nu stiu care din noi era mai speriat, eu sau tu?!
Cand masina de spalat a bubuit iar bucataria s-a luminat desi nu era niciun bec aprins, atunci am stiut ca sunt eu. Ca eu sunt de vina, ca furia mea interioara acumulata in ultimele lui se dezlantuie incontrolabila, se desprinde din mine si devine materie. Poate chiar mai mult decat materie...devine fiinta. Nenaturala. Si acum doar se razbuna pe mine, pentru toate cele ce le-am facut fara acordul ei, pentru fiecare principiu aberant pe care mi l-a impus dar pe care eu am indraznit sa il nesocotesc.
Tu...te temi pentru mine, pentru ca ai auzit bubuitura apoi sunetul gol al unui receptor care se inchide. Nu ai auzit tot, dar probabil ai banuit si tu asta. Ai ratat tipatul meu de copil neajutorat urmat de un ropot de lacrimi    pe care imi era imposibil sa le opresc. M-am ascuns in pat, sub pilota de parca ala era cel mai sigur loc din toata casa. Am inceput sa fredonez obsesiv niste versuri pe care nici nu imi aminteam sa le cunosc. Intai incet, ca pentru mine, apoi din ce in ce mai tare pe masura ce tunetele se intensificau. Stiam ca asta nu ma va ajuta asa ca am inceput sa ma rog. Stiu desigur zicala conforma careia orice persoana devine brusc credincioasa atunci cand are belele, dar la mine era un al tip de rugaciune. Nu am spus "scapa-ma Doamne", nici "de ce mie?". M-am rugat pentru tarie, pentru ceea ce imi lipsea si credeam eu necesar sa am in situatia respectiva. Si am repetat aceeasi arzatoare rugaminte iar si iar. Am ajuns in final sa fiu auzit de 3 familii de pe coloana mea in sus si in jos. Dar am aflat asta abia a doua zi, cand totul se terminase.
Am experimentat frica pura, nemanjita de vreun factor extern. Si am descoperit cum ma pot "metamorfoza" dintr-o adolescenta cu scaun la cap intr-un copil temator. Am inteles ce este frica, am inteles de unde vine teama, am inteles o sumedenie de concepte psihologice care inainte imi pareau doar pura teorie. In final, am inteles ca eu nu contez, ca in vijelia aia eu nu eram nimic. "Coincidenta" divina: revelatia mea a oprit furtuna.
De la etajul 7 al blocului mei turn cu nivele se vedea cum norii se disperseaza in stanga si in dreapta. Are rost sa mai spun ca in  minute cerul era senin de parca nici nu se rupsese un copac in ora precedenta?
Aia a fost o minune, o "chestie" pe care nu o pot defini cu toata credinta mea [impartasita sau nu de altii].

vineri, 17 mai 2013

Catre un alt "tu"

Tie nu ti-am scris niciodata. Ei bine, ti-am scris, doar vreo cateva mai multe scrisori, dar niciodata aici. Asa ca asta este pentru tine, vechiul meu prieten.

Catre tine am trimis scuze, regrete, uneori chiar si minciuni care sa-mi ascunda slabiciunea feminina si sa te salveze de necesitatea implicarii. Am renuntat la tine ca sa te pastrez.[ambiguu, nu?]

Iarta-ma pentru a milioana oara. Spune ca ma ierti pentru ca dupa ani de zile sa fie si sufletul meu impacat, sa ingroape intr-un ceremonial dureros toate amintirile jenante. Sa se poata deschide fara resentimentele trecutului. Sa ma pot uita in oglinda si sa nu-mi fie rusine cu mine.

Arta de a nu iubi


Nu cred cu adevarat ca exista persoana care sa nu iubeasca. Pe cineva, ceva tot trebuie...De asta consider "neiubirea" ca fiind o arta. Pentru ca ea necesita exercitiu, vointa si muuulta munca.

O persoana nu va renunta niciodata la iubire daca ea ii aduce beneficii, daca il face pe respectivul sa se simta implinit. In schimb, o persoana care sufera si este ranita are toate sansele ca in disperarea ei sa incerca sa renunte. Sa se autoizoleze, sa se ascunda si sa incerce intr-o disperare absurda sa stearga sentimentele.

Personal, nu cunosc pe nimeni caruia sa-i fi reusit figura. Dar mi-ar placea sa ma invete cineva cum se face. Sa dau drumul sentimentelor ca apei de la robinet. Cu portia, cand vreau eu, cum vreau eu, mai rece sau mai calda dupa caz.

miercuri, 15 mai 2013

Tu cat de des spui te iubesc?

Nu acel "te iubesc" oferit ca raspuns monoton si sec la declaratia sincera a partenerului, ci acel "te iubesc" pe care nu il transmit cuvintele. Acel "te iubesc" special, pe care il repeti aceleiasi persoane in fiecare zi, pe care nu numai ca il simti, dar il si traiesti de fiecare data cand il rostesti.

Sunt persoane si persoane...unii nu spun deloc, altii il spun prea des, altii il spun doar cand il simt. Unii il spun doar persoanei iubite, altii doar sub forma de gluma, altii pur si simplu scriu. Si exista inca pe atat de multe categorii.

Tu cat de des spui "te iubesc"? Si atunci cand o spui, o spui cu adevarat?

joi, 9 mai 2013

Bec

 


     Vreau sa prind din zbor iubirea, sa o bag intr-un bec pe care sa-l infiletez mai apoi in aplica de pe perete. Asa o sa imi lumineze in fiecare seara la culcare. O sa imi spuna povesti frumoase, ma va inveli atunci cand am nevoie si imi va alunca teama de intuneric.

    Iti aduci aminte cand ti-am spus toate astea? Desigur ca nu, nu asculti tu asemenea bazaconii. Daca stau sa ma gandesc, nu asculti nimic din ce spun eu. Oare la ce iti e capul cand eu vorbesc? Tare mi-ar placea sa stiu... 

vineri, 3 mai 2013

Manole

        Am facut din piatra seaca iubire.

Nu ma intreba cum, pentru ca nici eu nu as putea sa explic dupa atata timp intreg procesul. Dar mi-a iesit si asta conteaza. M-am luat pe mine, te-am luat pe tine si din nimicurile ce eram am facut "noi", dar asta nu a fost de ajuns. Ma simteam ca mesterul Manole care ziua construia si noaptea constructia lui se ruina. Renuntarile mele si ale tale erodau zidul "nostru".
Vedeam sperantele si visele mele irosite cum se scurg picatura cu picatura.
       
          Apoi m-ai trezit.

Mi-ai spus ca vorbeam in somn si ca te-am speriat. M-ai luat in brate si ai ras de balmajelile pe care la indrugasem eu. Mi-ai spus ca-mi trebuie o vacanta.

         A doua zi am plecat la mare.


miercuri, 1 mai 2013

Inapoi

Te-am rugat in nenumarate randuri sa te dezbraci de uratul tau caracter, sa renunti la partea ta intunecata, sa ramai doar tu cel bun. Te-am rugat si cand am vazut ca nu merge te-am implorat, m-am pus in genunchi, mi-am calcat pe mandrie, pe orgoliu si ti-am cerut impedios sa te schimbi.

Ceea ce tu nu ai inteles nici pana acum e ca nu am facut-o din egoism asa cum crezi tu. Am vrut in primul rand sa iti fie tie bine, sa nu mai gresesti, sa nu mai comiti pacate pentru care nu poti plati. Ti-am fost prietena, sora, mama, inger pazitor si nu a fost de ajuns.

Am cedat. Acum, in trecut, o voi face si in viitor...din cauza ta. Imi permit dupa cum vezi sa te acuz, sa iti "scot ochii" sa te aduc cumva la realitate. Realitate pe care amandoi o percepem diferit. As sugera sa iei un loc si sa asculti urmatoarea insiruire de acuze.

Esti EGOIST (scris cu majuscule ca poate iti trezeste ceva). Si eu am renuntat la multe pentru binele tau, dar nu ti le arunc in fata ca pe niste carti de joc. Mi-am calcat pe inima cand tu ai trimis spre Necuratul fiecare principiu sanatos pe care-l aveam.
Esti HOT sau MINCINOS sau poate ambele dar nu-mi dau eu seama. Tu, persoana in care am avut incredere, ma cam minti putin (mai mult) in fata. Fara rusine, fara frica, fara mila macar. Spune-mi tu, cu mana pe inima, jurand drept, ca nu a fost nimic pana acum, ca eram doar eu si ca ai fost 100% cinstit in absolut tot ce ai zis. Poti ?!

Mi-e foarte simplu, sa tai si sa spintec, asa cum faci tu. Dar mai presus de sentimentele tale ucigase, eu te iubesc. Singur si inocent, alb si putin egoist. Asa ca ridica-te, sterge-ti palmele prafuite, spala-te pe fata, impartaseste-te, spovedestete-te. Abia dupa ce ti se vor ierta pacatele vino inapoi la mine.