Bordeaux

În urma ta nu a mai rămas nimic, doar un şifonier gol şi spaţii libere pe rafturile din baie, acolo unde se odihneau cândva periuţa şi after-ul tău. Miroase doar a pastile de naftalină uşor sfărâmate de paşii tăi grăbiţi. Am împachetat resturile absenţei tale şi am deschis o sticlă de vin. Bordeaux. 

Somn

Vreau să mă îmbăt cu mirosul cearceafurilor de piersică amestecată cu mosc, dimineaţa, când prin fantele de lumină dintre draperii se vede plutind praful. Să mustăcesc şi să mă întorc cu spatele la tine ca să fur încă o oră de somn. 

Patul ăsta e moale şi parcă mă pierd în el. Uit cum mă cheamă, uit de alarme şi de orice mai am de făcut. Suntem eu şi el, o iubire sinceră ce se reinventează în fiecare seară. Să mă ierţi că uneori mi-e lene şi doar mă trântesc pe tine. De multe ori nici nu îmi iau pijamale şi rămân în hainele de stradă. Ştiu că tu ma primeşti oricum.

Dacă afară e soare sau plouă, dacă e sărbătoare sau joi, dacă râd sau plâng, nu te superi, nu protestezi, nu nimic. Mă accepţi. Drept e că scârţâi uneori a nemulţumire, dar îţi trece repede.

Vârsta

Lumea îşi măsoara vârsta în ani, o calculează ca fiind diferenţa între ziua în care se află şi data la care s-au născut. Ei spun că aceea e o cifră exactă. Nu sunt de acord cu ei. Buletinul meu spune că am puţin peste 18, dar eu de 1 iunie mă simt ca la 5, pe 27 al fiecărei luni mă simt de blocată la 69, cu bătaie spre 70. În ultimele luni m-am simţit ca la 45. Aşa am ajuns să cred că în realitate vârsta e doar un număr, în fiecare zi altul. Aseară, la teatru, aveam tot 18. Cea care plângea pe rândul şase, în stânga, eram eu. Era frustrarea din mine care se regăsea în pielea personajelor de pe scenă. Mai mult în umbrele lor şi în replici. Mă şi vedeam la 30, precum Juliette, cerând socoteală străinului din faţă. Nu aş ajunge nicăieri.
Se spune că dacă nu vrei să auzi minciuni nu trebuie să pui întrebări, aşa că le ţin pentru mine. Dacă vei vrea să minţi, nu îţi voi oferi ocazia. Până la urmă, poate mintea mea e destul de bătrână şi înţeleaptă acum.

Tren

Mi-am pironit privirea în mâinile celui din faţa mea pentru câteva minute. Am recunoscut aceleaşi unghii roase din carne, cu formă neregulată, ca ale tale. Am schiţat un zâmbet fals, cineva acolo sus se ţinea de şotii la 7 dimineaţa. Mi-am scos căştile şi am pornit o melodie în mod aleator cu volumul la maxim. 
Nu ştiu cum am ridicat ochii din telefon şi tipul din faţa mea din laptop şi s-a întâmplat. Niciun cutremur sau ceva, doar un schimb de priviri lung. La început era încruntat şi avea 3 cute orizontale pe frunte, în timp ce eu zâmbeam. Nu îmi plăcea, nici nu îmi displăcea, dar eram în lumea versurilor melodiei şi nu realizam contactul cu realitatea. 
M-a măsurat din cap până-n picioare, ceea ce la drept vorbind, era uşor de făcut având în vedere că stăteam jos. Am crezut că am şliţul descheiat, vreo pată pe faţă sau cine ştie ce ciudăţenie şi m-a lovit. Străinul ăla se holba la mine, pur şi simplu. Avea ochii tăi în soare, dar ceva era diferit. Mă dezbrăca nonşalant din priviri. 
I-am făcut jocul, am vrut să îi arăt că nu mă las intimidată de ciudaţi care fac şicane. Ne intra soarele în ochi şi în aer pluteau particule de praf. Mă simţeam ca într-un film regizat, era haios şi provocator. Mă aşteptam din clipă în clipă să iasă scântei de undeva sau să explodeze ceva. Şi într-un final, a cedat. A lăsat ochii-n jos şi mi-a arătat ironic dantura lui superbă. Dragule, poţi să faci reclamă la Colgate, dar e 1-0 pentru mine. 

Catre tine

Se zice ca daca nu ai nimic frumos de spus e mai bine sa taci. Intre noi a fost mereu zgomot, zgomotul dat de mine, care nu am stiut sa tac si de tine, care nu ai stiut sa vorbesti. 
Ce scriu acum, e doar pentru mine, e foaia de varsamant a dezamagirii mele. E frica, spaima, obsesia si paranoia. Si tu m-ai lasat prada lor. M-ai inchis in cutia Pandorei si ai topit cheia.
Parca ai cauta uneori mulajul ei si te apropii de cutie, dar nu ai curaj sa o atingi. O privesti contemplativ si te temi de ea. Am vazut asta dincolo de masca ta, pe singura gaura din colt. Te sperie idea ca ai putea sa imi dai drumul si ma ma atingi, sa intinzi mana si ma pipai.
Imaginatia ta bolnava nu isi inchipuie insa ca m-am schimbat. In cavoul  in care m-ai inchis, 50 de nuante m-au pervertit, ca in bestseller-ul arhicunoscut. Si te uiti cu coada ochiului la mine, la umbra mea. 
Doar corpul a ramas din mine...si nici ala la fel. 

Luna

Poti cersi indurare, te poti plange ca esti nefericit si ca meriti mai mult decat ce primesti. Poti sa pacalesti lumea, ca nu ai cunoscut sinceritatea si ei te vor crede. Poti face toate astea si mai mult. Dar...mereu exista un "dar". 
Dar-ul tau e la mine. Il tin ascuns intr-o cutie de pantofi undeva sub birou, dupa 3 bibliorafturi inutile. Nu iti voi spune ca gresesti, ca minti sau ca eviti pur si simplu adevarul. Asta e treaba ta, un bon fiscal pe care nu mai e nevoie sa se regaseasca semnatura mea. 
Nu sunt Bill gates sa completez cecuri in alb, nici maica Tereza, sa umplu suflete goale din caritate. Nu mai stiu ce sunt, dar stiu cum am ajuns aici. Si e o poveste nefasta si dureros si incurcata, pe care nu te-ai obosit sa o asculti. 
Imi este dor de putinele zile libere cu adevarat. De lipsa mea de minte, de inocenta mea si simplitatea lucrurilor. Viata nu e simpla, asa cum se spune. Nu noi o complicam, ci ceilalti. Lumea chiar intra cu picioarele in castelul pe care-l numesti suflet, devasteaza si apoi pleaca. 
Oamenii astia nu merita nimic. Nici lacrimi varsate, nici internari in spitale, nici tratamente costisitoare de lunga durata ca sa te refaci. Omul asta nu stie, pentru ca de o luna nu a calcat acasa. 

un alt fel de Valentine`s Day

Nu stiu de ce sarbatoresc americanii ziua asta. Candva, obisnuiam sa cred ca exista o semnificatie a ei. Ceva legat intr-adevar de iubire, profunzimea ei si necesitatea impartasirii sentimentelor cu cel/cea de langa tine. Asta era cu putin timp in urma, dar acum par vieti care ma despart de zilele alea. 
Anul asta e diferit. 2014 e Anul Ciumei pentru mine. Si ziua asta nefasta o sa o petrec printre straini, langa oameni destepti care incearca sa empatizeze cu durerea mea si s-o trateze. Alaturi de persoane dezumanizate de bani, indiferente la nefericire si irational de calme in fata dezastrului. 
Anul asta, de Valentine`s Day, ma duc la psihiatru. Sa ma ia in brate, sa imi stearga lacrimile si sa ma intrebe de ce nu invat nimic din cartile pe care le citesc. Ii voi raspunde ca nu pot, ca eu nu sunt construita asa. Ca pot cu usurinta sa iert pe cineva drag cand imi greseste, dar nu pot sa ma iert pe mine; ca pot sa fiu amabila, dar prefer sa fiu rece; ca nu imi gasesc locul desi nu vizitez multe.
Imi va da o reteta, cu 13 medicamente, care sa ma adoarma si sa ma faca leguma. Sa nu gandesc, sa nu simt, sa ma reglez in virtutea trecerii timpului. Sa ma trezesc intr-un pat strain, la 12 noaptea, la 23 de ani, ca scriu intr-un jurnal vechi de alti 18 ani, cum sunt nefericita. 

Durere de cap

sa fiu infinit de bogata si nu as fi Grey. nu ti-as mai pune lumea la picioare. nu ma simteam masochista, dar am realizat ca intr-o masura eram. sper ca nu mai sunt. sper...

am ramas cu ticul asta, de a spune cuvinte pe care nu le cred. prost obicei, nu ti se pare?

sa fiu naiva si nu as fi Ana. nu as mai da pe din afar de bucurie sa-ti gasesc scuze. 

fiecare are ceva din mine si totusi sunt complementari. eu am + si -. si ma simt mai complicata ca o integrala, caci axiomele mele se contrazic.

pe mine ma citesti pe diagonala, de sus in jos, de la dreapta la stanga. si?

si degeaba.

50 Shades of Grey

<<rog a se scuza pe alocuri limbajul care se încearcă a fi în ton cu romanul>>

Mi-am irosit aproape inutil vreo 6 ore din viaţă ca să termin primul volum al trilogiei. Cartea asta efectiv m-a futut [aparent scriitoarea are o obsesie pentru verbul ăsta, pe care îl găsesc de minim 3 ori pe pagină]. Recunosc că nu mi-a trecut nicio secundă prin cap faptul că există cărţi pentru care trebuie să fii pregătit emoţional. Ştiam că e o carte extrem de controversată, ăsta fiind principalul motiv pentru care am vrut să pun mâna pe ea. Am vrut să văd cu ce a reuşit cineva, în 3 volume, să scandalizeze într-atât lumea, cum a reuşit să îi împartă pe cititori în ahtiaţi şi revoltaţi. 

După primul volum mi-am făcut o impresie generală şi la drept vorbind, nu intenţionez să le citesc şi pe celelalte două. Cu toate că primele 3 capitole le-am citit pe nerăsuflate, am trecut după aceea printr-o gamă de stări emoţionale din toate genurile. După ce am râs, mi-am dorit propriul meu tip deştept şi bogat, dar fără vicii, m-a speriat, m-a îngrozit, m-a făcut să plâng pe înfundate şi să o las din mână când a fost prea mult. Am reluat-o din absurd, dintr-o nevoie pe care nu o pot explica de a avea certitudinea că întunecatul Grey nu rămâne cu disperata de Ana. [sincer, tipa se arată puţin cam disperată.]

Maniera de scriere e banală, lipsită de orice metaforă sau încercare de a înfrumuseţa ideile plate ale eului narator. Repetiţiile sunt obositoare şi povestea, la rece, pare trasă de păr. Descrierile după care jumătate de planetă e înnebunită sunt la început seci. 

Concluzia mea e că s-a ajuns la nebunia asta din vreo 2 motive: în primul rând, sexul a fost prea mult un subiect tabu şi în al doilea rând, deşi mai sunt numeroase cărţi care se apropie de conţinutul ăsteia, E.L.James a avut curajul neruşinat de a scrie fără reţineri, fără prejudecăţi. Cred că ăsta e singurul lucru pe care îl apreciez la ea şi la cartea ei.  

Psihologia durerii

Am fost învăţaţi sţ suferim, să ne agăţăm de durere. Încearcă să nu te laţi copleşită şi fii încrezatoare în faptul că timpul îţi va vindeca durerea. De câte ori simţi durere- fizică, intelectuală sau spirituală- fă un pas înapoi. Priveşte  de la distanţă. Examinează-ţi emoţiile şi cauzele reale ale durerii. Ceea ce simţi este o durere cauzată de o pierdere, de o despărţire sau de un eveniment teribil, ori este anxietate provocată de cineva sau de ceva care are legătura cu ce s-a întâmplat ? (...)
Vezi care este cauza durerii. Nu încerca să-i rezişti sau să te lupti cu ea. Depune toate eforturile să înţelegi ce s-a întâmplat, astfel încât să poţi începe procesul de vindecare. Putem încerca să înfruntăm durerea cu seninătate şi calm, ştiind că suntem una cu tot ce ne înconjoară. (...) 
Învaţă din durere, dar nu te agaţa de ea. Viaţa nu ar trebui să fie determinată de durere. Dă naştere procesului de vindecare.

Azi-noapte

Constrânge-mă să nu îmi amintesc coşmarul de azi-noapte. Intră în capul meu, în mintea mea şi şterge toate aceste amintiri dureroase! Uită-te în ochii mei, urmăreşte succesiunea de imagini care mi se derulează pe retină. Sunt frumoase ? Sunt, pentru că tu le urmăreşti cu răceala cuiva din exterior.
Am simţit atâta ură şi durere că au devenit aproape tangibile. Erau ca fulgii de zăpadă care cădeau peste mine şi în final mă acopereau cu totul. Era zgomot, era durere sinceră de suflete nevinovate. Erau plânsete, care la început semănau cu nişte scânceli de răsfăţ, dar apoi s-au transformat în urlete, de teamă şi durere. Empatizam involuntar cu suferinţa lor, dar ei nu cu a mea. 
E vorba de egoism, răceală şi indiferenţa la necazul altuia. Dacă e fericit, tu te bagi să-i iei asta, iar dacă are probleme, te prefaci ocupat. Le ignori şi îl laşi să ducă singur povara. Nu e cinstit, dar parcă e obişnuinţă. Da, ăsta e cuvântul...obişnuinţă. Te-ai obişnuit să distrugi omul, iar dacă un rău mai mare decât tine i se întâmplă, îl laşi să decadă şi mai mult. Îl priveşti cum se scufundă, cum ţipă după ajutor, cum se chinuie să iasă la suprafaţă. 
Indiferenţa voastră alimentează sfârşeala mea. Da, a voastră. Sunteţi doi. Şi deşi nu sunteţi înrudiţi, parcă mă uit la o picătură de apă şi la o băltuţă. Tu cel dintâi eşti el, cel de-al doilea, la o scară mai mică. 

dimineata

Am adormit tarziu aseara, undeva dupa miezul noptii, cu televizorul aprins. Nu stiam cand te intorci asa ca am lasat usa de la intrare deschisa. 
Dimineata, ti-am trimis un mesaj, cu ochii intre deschisi, apoi m-am culcat la loc. 1 2 caldura. Maini calde se infasoara usor in jurul meu. Nu stiam ca esti acasa. 
Aveai sa-mi spui mai pe seara ca am tors ca o pisica, apoi m-am intins pe tot patul si m-am ghemuit langa tine. Nu imi amintesc nimic din toate astea ca fiind real, erau parte din visul meu. 
Un vis in care eu nu faceam nimic duminica si nici tu, un vis in care nu dormeam, nu ma dadeam jos din pat si nu exista nimic altceva in universul nostru.
Imi place genul asta de vis, imi da speranta. Si tu, dintre toti, ma cunosti cel mai bine, stii cata nevoie am de asta. Sunt egoista, iarta-ma. Chiar mi-a fost dor de tine. Sa nu mai pleci toata noaptea, mi-e urat. 

Ție

Cum as putea scrie ceva destul de frumos si de sincer in care sa-ti multumesc ? Nu cred ca imi va iesi, asa ca imi cer scuze in avans. Ca de la "artist" la artist, sper sa-ti dai seama ca nu-mi vine deloc usor. 

Pe tine, dragul meu, te-am lasat in alt oras, intr-o alta viata. Nu cred ca am vrut sa te parasesc, chiar nu cred,  dar vezi tu, nu imi amintesc nimic din perioada aia. Acum, regasindu-te, parca te stiu de-o viata, parca am locuit deja in apartamente vecine. Parca am pozat pentru tine, vesela, dar mai mult trista, eleganta, dar mai mult eu. Eu cea normala, pe care ai descoperit-o din intamplare. 

Tie, dragul meu, ti-as da mesaje anonime cu "buna dimineata"  la miezul noptii, ti-as face surprize ciudate, numai sa vad surasul ala cald si sclipirea aia de un verde inchis din ochii tai caprui. Pe mainile tale mi-as plimba degetele dimineata devreme, te-as face sa intarzii la cursuri si sa pici examene. Apoi as sta cu gura pe tine sa iei restanta. Sunt minunata, nu?

Nu pierzi toate astea, pentru ca le-ai avut candva si le vei avea iar. Doar sa treaca iarna, sa circule trenurile, sa se reduca totul la "noi".