Lie to me

 Am câte o expresie facială pentru fiecare sentiment. Am descoperit recent asta și mă simțeam mai ceva decât Vespucci. Am început apoi să plimb imagini ale personelor cunoscute prin minte și să încerc să îmi dau seama cum se distorsionează fața mea la fiecare. Pentru experimentul ăsta la care m-am făcut singură cobai nu m-am așezat în fața oglinzii. Dorința mea era să "simt" schimbările care se produc în cele câteva fracțiuni de secundă.  
 Când m-am gândit la tine am simțit dezgust. Simțea gustul lui pe limbă, ca o mâncare stricată dar extrem de aspectuoasă. Mi-am dat seama că e la fel de fiecare dată când vorbesc cuiva despre tine. Apoi m-am simțit dezamăgită de mine, așa nu demonstram că sunt mai bună. Ăsta e momentul în care a intrat în scenă oglinda. Ore în șir m-am chinuit să-ți spun numele fără nicio expresie facială. Mă simțeam ca o prezentatoare începătoare care vrea să scape de emoții. Fac adesea mișto de bâlbâitele care apar pe post. Nu pot să spun că am învățat să le apreciez mai mult, dar probabil că voi râde mai puțin strident la gafele lor.  
 Sfârșitul poveștii nu e pe tiparul basmelor clasice. Balaurul cu 7 capete nu a fost omorât, prințesa nu are parte de nunta că-n povești și tot așa. Dar măcar am reușit performanța de a nu mai exprimă atât de ușor sentimentele. Știu că lumea se gândește că asta e ceva rău, dar uneori ne dăm seama că e bine să te mai și temperezi.  

Carne

S-a contopit cu mine și din noi făcurăm unu. Timpul a devenit relativ, uitasem să respir și voiam mai mult, din ce în mai mult. Mă simțeam ca un narcoman care cerșește, dar nu simțeam că mi-ar lipsi demnitatea. Era plăcere, pasiune, scânteie. Îmi intra în carne, cu fiecare mușcătură, strânsoare și atingere.  
 Prima, a doua și a treia oară. Apoi am obosit. Nu știam că îmi doream atât de mult și că puteam rezista atâtea runde. Parcă devenise un meci. O competiție de a oferi mai mult unul față de celălalt.  
 Lipită de spatele lui gol am început să-i mângâi umerii. Era relaxat. Sau cel puțin așa credeam până a tresărit în somn. M-a speriat îngrozitor, parcă era un copil ce are un coșmar. L-am strâns în brațe, cât de tare mai puteam după atâtea ore. Până dimineață nu i-am dat drumul.  
 M-au trezit săruturile lui. Erau calde și avea buzele uscate. Am luat-o de la capăt. Niciunul nu voia să se termine. M-a învățat ce înseamnă pasiunea, redefinind toate sensurile pe care acest cuvânt le-a avut vreodată pentru mine. Acum retrăiesc în fiecare seară acele momente şi tânjesc după mai mult. Sunt nesătulă de el. 

Contracronometru

Dorm 3 ore când e lună plină, 5 dacă e semilună. Mănânc maxim 2 ore pe zi, asta dacă le aduni. Învăț, circa 3 ore în zilele bune, deloc în rest. Visez. 24/24, 7/7. În vis îmi ești nemuritor. 
Mă simt angajată, nu cu normă întreagă ci pe viață. E un angajament semnat cu sânge. Necurată treabă. Să nu ai încredere în ăștia care se vând diavolului. E ceva în neregulă cu ei, da, adică pe lângă contractul ăla dubios. Aranjamentele de genul ăsta sunt mereu compuse din clauze scrise cu litere mici în josul paginii. 
Când te gândești că tot efortul ăsta e doar ca să te visez. Curată nebunie.

Zi de mai

 De ziua ta mi-ai făcut un cadou. Ce avem noi e neconvențional, așa că asta ni se potrivește .Eram în bucătărie și nu am auzit când ai deschis ușa. Ai intrat în vârful picioarelor și mi-ai acoperit ochii cu mâinile. M-ai pus să ghicesc "cine e", de parcă dacă îți îngroșai vocea nu o recunoșteam. Oricum mirosul tău invadase bucătăria. E ceva mai mult decât simplul iz de parfum bărbătesc, pe tine miroase altfel.  
 Mi-am lăsat ușor capul pe spate spre tine. Cu ochii încă acoperiți m-ai sărutat apăsat. Am ridicat ușor mâinile să mă sprijin în umerii tăi și am desfăcut primele două capse de sus de la cămașa ta în carouri. Nici nu trăsesem tare măcar. Nu te așteptai la asta. M-ai răsucit rapid cu față spre tine apoi mi-ai cuprins capul cu ambele mâini. Te uitai fix în ochii mei de parcă în ei erau toate răspunsurile tale. Și i-am închis, într-un gest infantil, strângându-i tare.  
 M-ai luat pe sus ca și cum greutatea nu conta și m-ai dus în pat. M-ai lăsat să mă încolăcesc la pieptul tău .  
 - Nu vrei să te-nvelesc? mi-ai zis într-o doară. 
 - Mi-e cald cu tine, ți-am răspuns.  
 Nu am mai vorbit atunci.  
 Nu-mi amintesc când am adormit, te jucai cu o mână în părul meu și cu cealaltă desenai pe bucata de piele care se vedea sub mâneca ridicată a tricoului tău larg. L-ai uitat săptămâna trecută la mine. Dimineață erai tot acolo, mă țineai cu ambele mâini parcă să nu fug.  

Barbatie

Până acum am detestat fumul de țigară. Mă îneca, era amar și puteam cu greu să îl suport. Previzibilă chestie, m-am apucat în timp de fumat. Acum adulmec cămășile îmbibate de parfumul vinovăției. Îmi dă un sentiment de putere, mă simt bărbat.
Tu pleci de la mine în vârful picioarelor dimineața. Eu rămân să mă întind în patul matrimonial cu cearceafuri tăvălite. Am un rânjet satisfăcut pe care nu e nevoie să îl văd în oglindă pentru că îl simt.  
Îmi torn și un pahar de vin, roșu demisec, să fie decorul complet. Nu e al meu, nici țigările nu sunt. Eu nu plătesc pentru așa ceva. Eu doar le primesc, ele doar mi se cuvin.  

Epava

 S-a rupt în două epava iubirii noastre și acum în timp ce vorbim se scufundă încet în adâncurile mării. Și nu mă deranja dacă îngropa cu ea toate amintirile de care m-am chinuit un an să scap prin spitale. Dar parcă o am în fața ochilor și văd cum ia cu ea sufletul meu, puținul ce a mai rămas din el. Mă sperie și fug de ea. Alerg fără direcție departe de angajamente. Mă opresc din când în când să respir, o dată la câteva luni, cât să supraviețuiesc.  
 În goana mea mă izbesc de cadavre, care fug ca și mine spre necunoscut. Pe oamenii ăia puteam să-i iubesc, puteam să-i întregesc. Puteam să orice dacă nu mă loveai. Dacă nu aveam de fiecare dată o vânătaie pe corp ca să îmi amintească de trecut, care să mă facă să suflu-n iaurt.  
 Acum îmi recompun mintea, din piese de puzzle pe care le ciopârțesc astfel încât să încapă.   

Declarație

 Am împărțit prima zăpadă de octombrie, puțin diferit de metoda clasică, e drept. Dar mie îmi place diferit și spontan și nebunesc. Și îmi vine greu să scriu ceva detașat după Cișmigiu și ceai și IOR și metrou și tot.  
 Am fost o surpriză neașteptată într-o miercuri la Unirii și tu ești compus din săruturi ce-mi tăie respirația. Și înșiruire de prea multe clipe frumoase pentru prea puțin timp. Ireal, nu? Poți să mă ciupești, în față la Hilton, să se uite urât la noi șoferii de lux. Și n-o să ne pese, pentru că eu alerg prin ploaie cu capul descoperit și tu încerci să mă acoperi.  
 Apoi turnăm în ceașcă niște scuze, niște mai multe. Și eu și tu, nu ne mai oprim, că ninsoarea. Povestea asta nu are sfârșit, are doar pagini cu spații punctate, ca în cărțile pentru copii mici. O să completez eu aici, scriu mai frumos.  

Fericire

 Eu nu știu să scriu fericit. Oricât de stupid ar suna, eu nu transmit la fel de bine bucuria. Îmi vine foarte ușor să te fac să suferi și să plângi citind ce scriu, pentru că maniera mea de abordare e destul de realistă. Chestiile triste, deprimante și cu tente de filmul de la ora 10 sunt genul meu.  
 Eu nu pot să scriu fericit, nu știu cum. Și nu din cauză că aș fi vreo tristă care stă în baie, pe gresia murdară și se taie cu lama pe Tokio Hotel. Pentru că fericirea se trăiește! 
 Dacă mi se întâmplă ceva eu împărtășesc asta cu cei apropiați, atunci pe moment. Nu aștept să ajung acasă ca să mă bucur de ce mi se întâmplă. O fac pe loc, lângă cel de lângă mine. Descarc toate energiile pozitive, fluturașii, inimioarele și curcubeiele acolo. Dacă stai să te gândești, nu e chiar un lucru rău. E semnul unei vieți împlinite. 
 Fericirea se trăiește, nu se strigă în gura mare! 

Happy 21, darling!

Am vrut sa iti fac o urare speciala, ceva deosebit, ca 21 ai tai. Dar nu am niciun cadou mult dorit, nici vreun bilet de tren pana la tine...din pacate. Sper ca tu sa ai in schimb parte de vreme frumoasa in continuare, de evenimente cu duiumu- ca sa faci poze frumoase pe care mai apoi o sa ti le comentez, de timp si pentru mine (poate). 
Sa ramai un mic nesuferit, sa-ti lasi barba sa creasca si sa inveti ca telefonul e facut sa raspunzi la el cand suna.

Si nu stiu de ce m-am gandit ca-ti va placea asta. Sper ca am nimerit-o. Si de nu, ei bine...asta e.

Scrisoare

 Nu ți-am mai scris o vreme, renunțasem să-mi învârt aceleași idei prin cap. Cu toate astea în buzunarul tău drept se află o scrisoare. Ți-am strecurat-o pe drum pentru că nu aveai geantă. Ți-am spus să nu te întorci, să nu comentezi și să nu o deschizi până acasă. Nu-mi amintesc ce am scris în ea, e veche, dar am vrut să o ai. Știu în schimb ce nu ți-am scris. Nu ți-am scris că te iubesc și nici nu ți-am zis la telefon. M-am gândit că e impersonal. 
Am vrut să-ți zic pe Lipscani, dar am avut un nod în gât și un blanc acolo sus. 
 Detest acele momente în care nu pot să fac ceva pentru că în mintea mea se dă bătălia între good și bad side, fiecare făcând uz de argumente convingătoare. Mi-am propus că data viitoare să depășesc momentul. Un fel de ultimatum, fie ce-o fi, o să fac asta.  
 Nu mai suport să să mă întorc pe tren plângând că nu am curaj sau că nu ești al meu. Și nu-ți închipui că dacă adorm e mai bine. M-am trezit tresărind pentru că te visasem. Cred că acum par puțin obsedată sau ceva. Oamenii nu înțeleg cum timpul erodează suflete.  

Oameni dragi

Rar ți-e dat să cunoști suflete cu adevărat frumoase, așa cum am făcut-o eu ieri. Da, suflete frumoase, pentru ca toți ipocriții să-mi sară în cap "că și aspectul fizic contează”. De aia merg așa bine relațiile interumane actuale, pentru că sunt bazate pe partea superficială, în loc să fie vorba de compatibilitatea tipurilor de gândire (dar asta e altă discuție). Ce m-a surprins cu adevărat e îmbinarea (poate prea exactă) de maturitate și copilărie. 
 E genul ăla de persoană care se duce în pustiu, pe ditai câmpul la 8 seara și așteaptă câteva ore în beznă ca să vadă stelele. E că sună bine? Nu știu dacă multe persoane ar avea răbdarea. Toți vrem poze spectaculoase cu apusuri/răsărituri prin cine știe ce locație pitorească pe care să le etalăm mai apoi pe facebook (la asta se rezumă țelurile și aspirațiile unora- genul aceasta de persoane nu o să citească veci și pururi blogul meu), dar nu suntem dispuși să facem eforturi să le obținem.  
 Hai să vă spun o poveste. A fost odată ca niciodată o persoană (nu-i definim genul, să nu pară că facem discriminări) care și-a luat rucsacul în spate și a plecat să viziteze partea rurală a municipiului. Avea mâncare și un aparat foto de câteva zeci de milioane pentru că la ea (ea- persoana) fotografia devenise un microb. Ei bine, cred că ceea ce încerc să spun e că omul și-a urmărit pasiunea. Și se implică fără să fugă de răspundere. Să ridice mâna cel/cea care se poate lăuda cu asta. Hai băieții mai cu viață, că sunteți cam puțini. Inițiativă, răspundere, nou, ingenios, de ce să fie astea cuvinte străine de generația noastră? Reticiența trecută încă se resimte pe multiple paliere, e așa greu să "€œmai tai dracu' din ea” ? 

Pentru că ideea postului era totuși într-o notă pozitivă, închei spunând că doresc tuturor să cunoască oameni deosebiți, oameni care să îi facă fericiți, oameni care să le zâmbească pur și simplu pe stradă fără motiv. Unii sunt o companie plăcută fără să se străduiască, găsiți persoanele alea și dați-le o îmbrățișare. Common, alți străini apar pe internet cum săruta necunoscuți și devin virali, o îmbrățișare pare nimic în comparație cu asta. 


P.S. După cum se vede, pozele nu-mi aparțin, mi-am permis doar să le "împrumut" , pentru mai multe puteți intra aici: Stefan Duca Photography. 

La multi ani!

E frumos sa stai aici, sus, pe un nor,
Uitandu-ma la voi toti cei mici, de jos,
Trecand pe drumuri ce par fara de rost.

Nu-s un vechi romantic cu papirus si stilou,
Nici un clasic ganditor la masina de scris
Nici un tip cu laptopul incins.

De fapt, nu va privesc.
Stau sus pe nor, pe spate-ntins,
Cu telefonu-n mana,
Si scriu povesti, scrisori, lucruri simple la-ndemana.

Tastele-s tocite la telefon, "a"-ul nu se mai vede,
Clapita din spate sare si zburda p`aici,
Butonul lateral este prins cu lipici.

Cate lucruri au fost spuse, scrise si citite cu el,
Cate povesti am auzit bazaitee-n difuzor,
Si de cate trecuturi sa le-aud inca mi-e dor.

Dar povestea de azi nu e poveste, de fapt,
Tastele vor scartai la compunerea unei scrisori,
Catre iubita mea, cheia Sol, Do major.

Draga tu,

Am ramas o vreme fara tine-n letargie
Fara papuci sub care sa stau, la racoare,
Fara sa-mi dai putin cate putin, cu lingurita, visare.

Privesc des acum in gol, privind trecutul,
Privind vara ce-am pierdut-o fara tine,
Privind catre noi, catre tine, catre mine.

Si ma-ntreb unde ne-a fost capu-ndragostit
Si de ce ne certam si dramatizam totul,
De ce uneori simteam gresit,
Desi launtric traiam iubind.

Trecut-au toate peste noi,
Si soare, si ploi,
Si ne zgariam si guduram ca doi pisoi.

Ajungem in final, se pare, sa ne regasim,
Intr-o lume secreta, doar a noastra, departe de toti,
In care nimeni nu se baga, in care doar noi traim.
Si nu te voi lasa din nou sa fugi.

Ma uit ca scriu cuvinte seci, colocviale,
Si nu-mi pot folosi inca lirica-mi exprimare
Mai stai putin, iubito, sa trec in starea de visare.

Am trecut pe un nor pe perna, invelit in ceata,
Telefonului ii sare partea de carcasa din spate,
Degetele umede si transpirate scriu lucruri necugetate.

Ma simt ciudat sa-mi vars sentimentele liber si frivol,
Sa spun direct ce am de zis,
Sa ies putin cate putin din lirism.

Incep. Reincep. Noi cand reincepem?
Sau am reinceput deja?
De fapt, am incetat ceva, candva?

Era ianuarie, si era zi. Si nu era chiar frig.
Era chiar putin soare-afara, tu senina si-nfrigurata,
Dar n-am vrut sa sar cu-mbratisari calde de prima data.

Te-am dus acasa sperand la un sarut.
Nimic mai mult, ti l-as fi smuls.
Dar nu voiam sa-mi arzi o palma
Si sa nu mai pot sa te ascult.

Era pranz, tot ianuarie, intr-un oarecare parc.
Era romantic, te-as fi sarutat din nou,
Era un cadru-atat de intim, o liniste cu ecou.

Te gadilam usor sa mi te-aduc in brate.
Si n-a fost o-mbratisare scurta.
Apoi te-am prins cand era sa cazi pe-acea treapta abrupta.

In alta zi te-am prins nervoasa si trista-n telefon.
Atunci ai strigat la mine "taci!
Imi cam place sa stau cu tine! Nu vezi?
Esti prost sau te prefaci?"

De fapt, ma prefaceam. In alta zi de ianuarie
Eram la tine-acasa si te-mbratisam usor.
Te jucai cu mana mea, simteam ca te ador.

Te-as fi sarutat pe loc, dar numai am muscat.
Atunci ti-am dat si primul trandafir, care-n timp s-a uscat.
Si ne-am plimbat prin mall tinandu-ne de mana.
Ma simteam fericit ca Armstrong pe luna.

Si-n alta zi de iarna ti-am dat un inel.
Si simteam ca trebuie sa fie al tau.
Insemna ca esti a mea, nu era doar un cadou.

Juma' de an a trecut lent, si totusi atat de rapid.
Ma ofticam cand trecea o zi fara sa-ti fac vreun cadou
Si toate-acele dati cand imi dadeam seama ca-s natarau!

Ultimul cadou, de 6 luni. Stiam ca vine vara, ca ne vedem rar.
M-ai imbratisat, apoi voiai sa pleci. M-ai privit in ochi fugar.
Ti-am oferit un cadou simplu, m-ai privit cu dor, m-ai sarutat si ai plecat.

Ti-as spune-altele multe, ti le voi sopti,
Vom avea destul timp numai noi,
Stii ca doar tu pentru mine de-acum suntem doi.

Poezia asta nu stiu ce-a vrut sa fie...
Dar stiu ca-i pentru tine, si atat.
Eu in ea sa te iubesc am rol.
Acum nu ma mai asculta, iubito.
Doar saruta-ma din nou.


<<credits to orefixe.blogspot.com>>

Minutul 90

Tatal intra in camera fiicei sale si gaseste o scriosoare pe pat. Avand deja ganduri negre, desface totusi scrisoare si citeste:

Dragi parinti,

Cu parere de rau va anunt ca eu am fugit cu noul meu prieten. Am aflat ce inseamna adevarata dragoste si el este un dragut cand gonim goi cu motorul cu toate piercing-urile, cicatricele, tatuajele care ii acopera tot corpul! Dar nu e numai asta. Sunt insarcinata si Ahmed zice ca vom trai fericiti in rulota lui din padure. Vrea sa avem multi copii, ceea ce stiti ca imi doresc si eu.

Am invatat ca marijuana nu face rau nimanui asa ca o crestem pe langa casa pentru el si prietenii lui care ne aduc toata cocaina pe care ne-o dorim. Intre timp ne rugam sa se gaseasca leacul pentru SIDA, in asa fel incat sa se faca si Ahmed bine. Sa stiti ca merita! Nu va faceti griji in ceea ce priveste banii. Ahmed a aranjat ca eu sa joc intr-un film pe care il fac prietenii lui Leroy si Jamal in pivnita. Deocamdata castig 50 $ pe scena, dar pot sa iau inca 50$ bonus daca sunt cu 3 barbati si un bonus de 100 $ daca se foloseste un cal. Ahmed a zis ceva si despre niste caini, asa ca am mai multe posibilitati. Mama, sa nu-ti faci griji pentru mine, de acum am 15 ani si stiu sa am grija de mine. Dupa cum vezi eu si Ahmed ne-am gandit la toate! Intr-o zi o sa trecem in vizita pe la voi sa va cunoasteti nepoteii. Ahmed chiar se gandea sa-si puna un atas la motor ca sa putem veni cu toti o data!

Va pup pe amandoi

Fiica voastra, Maria

....................













PS. Tata, am glumit......... sunt la vecini, ma uit la TV.Voiam doar sa iti arat ca sunt si lucruri mai rele in viata decat SA PIARDA ROMANIA IN MINUTUL 90 DIN NOU!!!

Clor

Textul asta e despre ipocrizie, despre ceea ce oamenii pretind ca sunt. Despre munca asidua pe care o duc unii sa ii convinga pe altii de un neadevar. 
Daca nu iti placeau defectele mele, de ce le cauti in alta? Cu ce sunt ele diferite? 
Daca ai condamnat-o pentru pacat, de ce la alta il consideri calitate?
De ce se schimba persoanele si mai ales, cum o fac asa de repede?
Poti sa speli un tricou negru de 1000 de ori si nu devine alb. Da, se decoloreaza, se distruge, dar nu devine alb. Ei bine, daca pui clor pe el, e altceva. La fel si cu minciunile, asa am invatat eu la istorie. Ca o minciuna spusa de un milion de ori nu devine adevar.

Paradoxal, tu vei incepe sa crezi. Iti vei face propria bula pentru ca nu esti capabil sa te descurci in lumea reala. Acolo nu trebuie sa fugi de probleme sau sa le infrunti, pentru ca ele nu exista. Suna bine, nu-i asa? Mai mai ca ai vrea sa te muti acolo. Dar nu poti; si inainte sa ma intrebi de ce iti raspund singurica- pentru ca esti deja acolo. Pendularea asta intre doua orase, tot drumul batut, merita? 

Somn

E pauza; genul ala de publicitate care dureaza atat de mult incat ai timp sa-ti iei "un suc, de la benzinarie, din Mamaia" (nu stiu cine a inventat chestia asta, dar a avut dreptate). In fine, filmul e aproape de jumatate din cate-mi dau eu seama ( nu ca l-as mai fi vazut de cel putin 5 ori) si tu ai adormit.
Nu esti genul care sa ma impinga jos din pat, care sa stea cu tot corpul rasfirat pe 2m, sa imi fure pilota sau sa sforaie. Tu dormi ca un copil. Ai fata senina si mainile tale sunt potrivit de grele peste mine intr-o imbratisare ciudata.
O sa pleci dimineata prea devreme pentru fericirea mea, dar somnul sau nesomnul langa tine sunt de preferat. Nu pot sa explic de ce, e dincolo de motive. Poate asa m-am obisnuit. Nu si cu plecarile. Daca te mai duc la gara de cateva ori o sa simt cum rup bucati din mine, la propriu. E ceva in starea aia de sfarseala, o singuratate dusa spre extrem. Pentru ca revederea e atunci in punctul ei cel mai departat.
Dar mai e. Pana dimineata mai e. Pana atunci dormi. O sa fiu tot aici cand te vei trezi.

Love is blindness

Esti prima si cel mai probabil si singura persoana careia i-am spus vreodata sa se imbrace. O sa sune a ipocrizie asta, stiu, dar imi doream sa fiu atenta la ceea ce imi spui si nu la imaginea trupului tau gol.  Nu ca mi-ar fi displacut, Doamne fereste! Ca sa parafrazez un scriitor: " nu te-as fi alungat din pat", dar nu voiam asta- din nou o sa sune a ipocrizie.
Nu o sa se gandeasca nimeni ca o conversatie poate fi mai dorita, ca uneori cuvintele fac mai mult decat gesturile. E deja un cliseu povestea cu" fuck her mind, the body will follow". Si nu e universal valabila. Dar acum vorbim de cazuri particulare.
Cam asa cum sunt si buzele tale usor arcuite in sus cand zambesti fals. Cred ca nici tu nu ai observat asta pana acum. Si parca vad ca te vei stramba intr-o oglinda ca sa decizi daca am sau nu dreptate. Altfel sta treaba cand zambesti natural. Pupilele tale devin limpezi si parca as putea sa-mi vad reflectia in ele.
Sunt tulburator de frumoase. Au ceva nepamantean in ele. Nu sunt precum ciocolata, nici ca mierea, sunt aproape ca zaharul caramelizat.

Mic tratat de dor

"Dor - cuvântul latinesc care l-a adus până la noi, „dolus", venea de la „dolere", care înseamnă „a durea"...
Dor mărunt - cred că au vrut să-i spună dor de alint, dar n-au ştiut dacă să recunoască că ţi se face dor de un om pe care-l iubeşti şi la 5 minute după ce-a ieşit pe uşă.
Dor de ducă - când tot ce ai în jur îţi este în plus. îţi lipseşti doar tu, ţie, într-o variantă după care jinduieşti.
Dor mocnit - se insinuează meticulos, ca o mireasmă de viaţă în doi.
Dor năprasnic - are o culoare vie, îţi scoate ochii, uneori şi sufletul, căruia îi plac mai mult nuanţele calde.
Dor dureros - când ce aştepţi nu mai vine şi ştii bine asta, dar păstrezi dorul, căci nu ai mereu cu ce să-l înlocuieşti.
Dorul moare când eşti fericit, când fiinţa care a declanşat dorul ţi-e din nou în braţe
Dorul de dor - când ai prefera să te chinui din nou, decât să fii un om atât de singur.
Dor mincinos - când nu era sentiment, ci obişnuinţă. Tabiet. Tic.
Dor fizic - când creierul îţi dă comenzi bezmetice şi faci orice pentru o senzaţie care să aducă a... doi.
Dor fără ţintă - când plângi la viaţa altora de pe stradă, din filme, din cântece, din cărţi...
Dor necunoscut - când nu ştii exact de ce ţi-e rău lângă jumătatea ta.
Ţi-e dor de tine, cel mai probabil.
Dor de copilul tău - dorul sfânt de mamă... e cel mai pur strat care rămâne din grijă, după ce te-ai resemnat că eşti, totuşi, în altă parte.
Dor de copilărie - e, de cele mai multe ori, un dor de părinţii care-ţi rezolvau toate problemele în care azi te-ai încâlcit.
Dor de iubirea vieţii tale - e culmea dorului, întreabă-ţi sufletul. îţi va spune, probabil, că atunci te-a cunoscut cu adevărat...
Când nu-ţi este dor de nimeni, eşti prea tânăr ca să-ţi dai seama...
Când mereu ţi-e dor de cineva, eşti un om plecat departe, care şi-a lăsat sufetul de unde a plecat...
Dorul nu e o boală. Nu ai nevoie de vindecare, ci de revedere, de regăsire, de reîntregire. Dorul nu fumează, nu bea, nu ia droguri şi nu se duce la curve. Dacă vrei să te înţelegi cu dorul tău, fă ce-ţi spune el...
Dorul e rezumatul perfect a ceea ce contează cu adevărat în viaţa ta."

Fericire

Mi-au spus vecinii ca m-ai cautat in jurul blocului cateva seri la rand.

 Pentru ca stiu ca nu ti-ai calca pe orgoliu sa ma suni personal ca sa dai de mine, iti usurez munca. 

In fiecare seara de la 8 la 9 30 ma gasesti in spate la Kaufland.

 Alerg cu castile in urechi cate 2-3 km. 

E intuneric si cel mai probabil nu te voi vedea. 

Te poti uita de la o distanta sigura. 

O sa vezi ca am tot doua maini, doua picioare.

O sa vezi poate in lumina difuza a felinarului un zambet.

 Aia e fericirea mea. 

O sa te intrebi de ce sunt fericita.

De obicei, de obicei sunt fericita.

Revedere

Sentimentul care te incearca in momentul in care revezi o persoana cu care ai rupt legatura este straniu. Te va surprinde su pe tine. Vei tresari, desi iti propusesesi sa ramai calm, inima iti va bate cu mult mai repede si respiratia ti se va ingreuna. O sa te intrebi de ce toate astea. Raspunsul e mai mult decat simplu, e evident.
Pentru ca desi tu ai starpit legaturile cu ea, inca exista sentimente. Si ele te ravasesc. Iti propui sa arunci si sa stergi ani de convietuire. Asa ca te porti, din nou, ca ultimul om. Esti constient ca o poti indeparta cel mai usor ranind-o. Te va uri cu toata fiinta ei, dar cand ii va trece, nu va mai vrea sa auda de tine. Te vei fi eliberat.
Omul este egoist din fire. Si chiar cand ar parea altruist, exista in spate o motivatie ascunsa. Multumeste-te cu ce si cat ai. Unii nu sunt constienti ca primesc prea mult si cred ca de fapt li se cuvine, altii sunt enervanti in incercarea lor jalnica de a te convinge ca "esti prea buna" pentru ei. Este o prostie sa te increzi in vorbe. E o prostie si mai mare sa te ghidezi dupa spusele altuia. Nu sari la indemnul nimanui.
Dupa mari necazuri vin mari bucurii. Vrei sa fiu personala? Ale mele au inceput sa apara. M-au terminat ca sa cresc. M-au remontat oamenii apropiati, care la necaz se vad. Lor le multumesc. Catre ei raman datoare.

De ce barbatii se insoara cu scorpii ?

,,De ce bărbaţii se însoară cu scorpii nu este o altă carte de genul «cum să pui mâna pe un soţ». În niciun caz nu ai să găseşti în cartea asta o sugestie cât de mică cum că nu poţi fi o femeie completă până nu îţi găseşti «jumătatea». Dimpotrivă. Vei vedea că vom sfărâma convenţiile, te vom ajuta să înţelegi mai bine de ce unele relaţii nu duc nicăieri şi vom moderniza concepţiile tale referitoare la modul în care îşi alege un bărbat sufletul pereche... Scoate-ţi pantofii din picioare, aşază-te confortabil şi pregăteşte-te pentru o discuţie serioasă, ca între fete.“

Sherry Argov

Asta e descrierea sumara pe care o gasim imediat pe coperta din spate a cartii.
Am vazut prima oara cartea intr-un stand, la Kaufland. Acum 2 zile o colega mi-a spus ca a inceput-o. Era foarte entuziasmata si asta m-a determinat si pe mine sa o citesc. Mi-a luat cam 1 minut sa o descarc, apoi am devorat-o. Nu pentru ca e buna sau pentru ca sunt eu cine stie ce disperata.
Autoarea da niste sfaturi in esenta constructive, pe care aproape ca m-a convins sa le urmez. Problema adevarata vine dupa. O tipa limitata o sa multumeasca Domnului ca i-a scos in cale cartea si se va stradui pana la naduseli sa respecte ce e scris acolo. Aparent nicio problema, nu?
Don`t think so. Din punctul meu de vedere, fie ca vrei sau nu un sot, pentru ca pe asta se cam axeaza cartea, TREBUIE sa te porti natural. Daca tu esti din nascare o tipa moale si usor de calcat in picioare o sa poti sa aplici maxim 4-5 sfaturi. Te vei gasi in imposibilitate la un moment dat, vei ceda si tipul se va prinde. Ori esti "scorpie" din dotare, ori o lasi balta.
Purtandu-te natural ai sanse mai mici sa o dai in bara decat daca tipul se prinde ca faci totul de fatada. Ca sa nu vin si cu ipoteza, putin plauzibila, ca el sa fi auzit macar in treacat de cateva din sugestiile prezentate in carte.

Vrei cu adevarat sa-l joci pe degete? E ok, toate vrem. Gaseste o modalitate a ta, nu lua de buna chiar tot ce scriu altii.
Nu pot sa omit exemplele ascunse sub nume false. Cred ca ele dau farmec intregii carti.
Daca o iei ca o lectura ieftina de weekend, e perfect. Daca faci din ea crezul tau, ai o problema sus la mansarda.
Fiind cinstit nu pierzi nimic, doar triezi.

Clarificare

Aproape ca am fost "acuzata" ca am un blog prea trist si deprimant. Incerc asadar sa clarific unele aspecte. Prost inteleasa de cititorii mei [putini la numar] este intentia. Postarile "triste" sau ma rog, "nefericite" asa cum le numiti sunt doar un act de creatie. O poveste care nu are happy end nu inseamna ca ma auto-etichetez drept emo. Recunosc ca unul din motivele pentru ca nu am astfel de finaluri e ca le consider cliseice. 
Scriu in maniera in care imi place sa si citesc. Un final deschis, ambiguu mi se pare interesant decat unul static, inchis. Este o chestiune de gusturi care personal nu ma deranjeaza, pana la urma fiecare scrie cum vrea. A ma numi pe mine, cum nu sunt, din cauza unui prost rationament bazat pe niste postari ma deranjeaza. 
Ar trebui cumva sa imprumut motto-ul celor de la Apropo TV? [" aceasta emisiune este un pamflet, tratati-o ca atare si nu o luati personal, nu castigati nimic"].
People, keep calm and stay Zen. >:D<

Putin

Eram intr-o fuga nebuna prin Kaufland, sa termin de cumparat tot de pe lista inainte de ora inchiderii. Ultimul produs a fost un gel de dus. Am ajuns acasa in viteza si am despachetat cele doua sacose. Am bagat perisabilele in frigider, conservele in camara si cosmeticele le-am pus la baie. Am inchis usa, am dat drumul la apa in cada si la dvd. Aveam un cd cu Leonard Cohen, in concert live. 
M-am cufundat cu totul in apa care statea sa dea pe afara. Era fierbinte si-mi ardea fiecare zgarietura de pe corp. Am desfacut tubul abia cumparat si am turnat o cantitate mult prea mare in palma. L-am intins cu miscari circulare pe brate. Apoi m-a lovit. Mirosul ala...era acelasi. 
Mirosea a tine. Am crezut ca visez sau poate chiar am halucinatii. Era imposibil ca din toate sticlele de pe raft eu sa o aleg exact pe asta. Era imposibil la nivel teoretic, pentru ca in viata reala eu intinsesem pe piele o substanta rozalie, usor cremoasa care mirosea a parasire. 
E intr-adevar ciudat cum se aseaza unele lucruri. Am continuat baia, dar abia dupa ce apa s-a racit. 
Am pus gelul de dus in recipientul de sapun lichid, doar ca sa se termine mai repede. Folosesc in fiecare zi cate putin. 

Joc de rol

Mi-am asumat un rol ce nu era al meu si m-am descurcat pana acum. Dar cum e sa te gasesti pe o scena, in fata a sute de straini si sa te blochezi ? Stii tu oare cum mi s-au lipit buzele si au refuzat sa se deschida ? Ma uitam impietrita in reflectorul din fata mea, de parca ma asteptam ca replicile sa stea scrise in lumina aia albastruie, usor difuza. 
Am inceput atunci sa spun din amintite niste propozitii. Poate nici nu erau ale mele, poate nici nu erau din piesa asta. Iar colegul de scena mi-a facut jocul. Si noua piesa s-a numit "Curaj". 
Pe amandoi ne-au dat afara de la teatru. Ne-am mutat in mansarde obscure, unde improvizam in fiecare seara altceva pentru cei ce doreau sa ne vada. Erau un fel de discutii libere, intre doua personaje, cu care nu ne identificam catusi de putin. Eram fericiti. Lumea nu arunca cu flori spre noi, nu dorea sa ne iscalim stramb pe un colt de pagina sau sa faca poze cu noi. Asa e, era diferit, dar nu in rau. 
In timp, ne-am apropiat, am ajuns sa avem o relatie. Adesea "spectatorii" asistau la schimburi de replici inspirate de certurile noastre. Aveam haz. Acolo s-a nascut Izabela, dintr-un joc de roluri intre trupuri goale. 

Bordeaux

În urma ta nu a mai rămas nimic, doar un şifonier gol şi spaţii libere pe rafturile din baie, acolo unde se odihneau cândva periuţa şi after-ul tău. Miroase doar a pastile de naftalină uşor sfărâmate de paşii tăi grăbiţi. Am împachetat resturile absenţei tale şi am deschis o sticlă de vin. Bordeaux. 

Somn

Vreau să mă îmbăt cu mirosul cearceafurilor de piersică amestecată cu mosc, dimineaţa, când prin fantele de lumină dintre draperii se vede plutind praful. Să mustăcesc şi să mă întorc cu spatele la tine ca să fur încă o oră de somn. 

Patul ăsta e moale şi parcă mă pierd în el. Uit cum mă cheamă, uit de alarme şi de orice mai am de făcut. Suntem eu şi el, o iubire sinceră ce se reinventează în fiecare seară. Să mă ierţi că uneori mi-e lene şi doar mă trântesc pe tine. De multe ori nici nu îmi iau pijamale şi rămân în hainele de stradă. Ştiu că tu ma primeşti oricum.

Dacă afară e soare sau plouă, dacă e sărbătoare sau joi, dacă râd sau plâng, nu te superi, nu protestezi, nu nimic. Mă accepţi. Drept e că scârţâi uneori a nemulţumire, dar îţi trece repede.

Vârsta

Lumea îşi măsoara vârsta în ani, o calculează ca fiind diferenţa între ziua în care se află şi data la care s-au născut. Ei spun că aceea e o cifră exactă. Nu sunt de acord cu ei. Buletinul meu spune că am puţin peste 18, dar eu de 1 iunie mă simt ca la 5, pe 27 al fiecărei luni mă simt de blocată la 69, cu bătaie spre 70. În ultimele luni m-am simţit ca la 45. Aşa am ajuns să cred că în realitate vârsta e doar un număr, în fiecare zi altul. Aseară, la teatru, aveam tot 18. Cea care plângea pe rândul şase, în stânga, eram eu. Era frustrarea din mine care se regăsea în pielea personajelor de pe scenă. Mai mult în umbrele lor şi în replici. Mă şi vedeam la 30, precum Juliette, cerând socoteală străinului din faţă. Nu aş ajunge nicăieri.
Se spune că dacă nu vrei să auzi minciuni nu trebuie să pui întrebări, aşa că le ţin pentru mine. Dacă vei vrea să minţi, nu îţi voi oferi ocazia. Până la urmă, poate mintea mea e destul de bătrână şi înţeleaptă acum.

Tren

Mi-am pironit privirea în mâinile celui din faţa mea pentru câteva minute. Am recunoscut aceleaşi unghii roase din carne, cu formă neregulată, ca ale tale. Am schiţat un zâmbet fals, cineva acolo sus se ţinea de şotii la 7 dimineaţa. Mi-am scos căştile şi am pornit o melodie în mod aleator cu volumul la maxim. 
Nu ştiu cum am ridicat ochii din telefon şi tipul din faţa mea din laptop şi s-a întâmplat. Niciun cutremur sau ceva, doar un schimb de priviri lung. La început era încruntat şi avea 3 cute orizontale pe frunte, în timp ce eu zâmbeam. Nu îmi plăcea, nici nu îmi displăcea, dar eram în lumea versurilor melodiei şi nu realizam contactul cu realitatea. 
M-a măsurat din cap până-n picioare, ceea ce la drept vorbind, era uşor de făcut având în vedere că stăteam jos. Am crezut că am şliţul descheiat, vreo pată pe faţă sau cine ştie ce ciudăţenie şi m-a lovit. Străinul ăla se holba la mine, pur şi simplu. Avea ochii tăi în soare, dar ceva era diferit. Mă dezbrăca nonşalant din priviri. 
I-am făcut jocul, am vrut să îi arăt că nu mă las intimidată de ciudaţi care fac şicane. Ne intra soarele în ochi şi în aer pluteau particule de praf. Mă simţeam ca într-un film regizat, era haios şi provocator. Mă aşteptam din clipă în clipă să iasă scântei de undeva sau să explodeze ceva. Şi într-un final, a cedat. A lăsat ochii-n jos şi mi-a arătat ironic dantura lui superbă. Dragule, poţi să faci reclamă la Colgate, dar e 1-0 pentru mine. 

Catre tine

Se zice ca daca nu ai nimic frumos de spus e mai bine sa taci. Intre noi a fost mereu zgomot, zgomotul dat de mine, care nu am stiut sa tac si de tine, care nu ai stiut sa vorbesti. 
Ce scriu acum, e doar pentru mine, e foaia de varsamant a dezamagirii mele. E frica, spaima, obsesia si paranoia. Si tu m-ai lasat prada lor. M-ai inchis in cutia Pandorei si ai topit cheia.
Parca ai cauta uneori mulajul ei si te apropii de cutie, dar nu ai curaj sa o atingi. O privesti contemplativ si te temi de ea. Am vazut asta dincolo de masca ta, pe singura gaura din colt. Te sperie idea ca ai putea sa imi dai drumul si ma ma atingi, sa intinzi mana si ma pipai.
Imaginatia ta bolnava nu isi inchipuie insa ca m-am schimbat. In cavoul  in care m-ai inchis, 50 de nuante m-au pervertit, ca in bestseller-ul arhicunoscut. Si te uiti cu coada ochiului la mine, la umbra mea. 
Doar corpul a ramas din mine...si nici ala la fel. 

Luna

Poti cersi indurare, te poti plange ca esti nefericit si ca meriti mai mult decat ce primesti. Poti sa pacalesti lumea, ca nu ai cunoscut sinceritatea si ei te vor crede. Poti face toate astea si mai mult. Dar...mereu exista un "dar". 
Dar-ul tau e la mine. Il tin ascuns intr-o cutie de pantofi undeva sub birou, dupa 3 bibliorafturi inutile. Nu iti voi spune ca gresesti, ca minti sau ca eviti pur si simplu adevarul. Asta e treaba ta, un bon fiscal pe care nu mai e nevoie sa se regaseasca semnatura mea. 
Nu sunt Bill gates sa completez cecuri in alb, nici maica Tereza, sa umplu suflete goale din caritate. Nu mai stiu ce sunt, dar stiu cum am ajuns aici. Si e o poveste nefasta si dureros si incurcata, pe care nu te-ai obosit sa o asculti. 
Imi este dor de putinele zile libere cu adevarat. De lipsa mea de minte, de inocenta mea si simplitatea lucrurilor. Viata nu e simpla, asa cum se spune. Nu noi o complicam, ci ceilalti. Lumea chiar intra cu picioarele in castelul pe care-l numesti suflet, devasteaza si apoi pleaca. 
Oamenii astia nu merita nimic. Nici lacrimi varsate, nici internari in spitale, nici tratamente costisitoare de lunga durata ca sa te refaci. Omul asta nu stie, pentru ca de o luna nu a calcat acasa. 

un alt fel de Valentine`s Day

Nu stiu de ce sarbatoresc americanii ziua asta. Candva, obisnuiam sa cred ca exista o semnificatie a ei. Ceva legat intr-adevar de iubire, profunzimea ei si necesitatea impartasirii sentimentelor cu cel/cea de langa tine. Asta era cu putin timp in urma, dar acum par vieti care ma despart de zilele alea. 
Anul asta e diferit. 2014 e Anul Ciumei pentru mine. Si ziua asta nefasta o sa o petrec printre straini, langa oameni destepti care incearca sa empatizeze cu durerea mea si s-o trateze. Alaturi de persoane dezumanizate de bani, indiferente la nefericire si irational de calme in fata dezastrului. 
Anul asta, de Valentine`s Day, ma duc la psihiatru. Sa ma ia in brate, sa imi stearga lacrimile si sa ma intrebe de ce nu invat nimic din cartile pe care le citesc. Ii voi raspunde ca nu pot, ca eu nu sunt construita asa. Ca pot cu usurinta sa iert pe cineva drag cand imi greseste, dar nu pot sa ma iert pe mine; ca pot sa fiu amabila, dar prefer sa fiu rece; ca nu imi gasesc locul desi nu vizitez multe.
Imi va da o reteta, cu 13 medicamente, care sa ma adoarma si sa ma faca leguma. Sa nu gandesc, sa nu simt, sa ma reglez in virtutea trecerii timpului. Sa ma trezesc intr-un pat strain, la 12 noaptea, la 23 de ani, ca scriu intr-un jurnal vechi de alti 18 ani, cum sunt nefericita. 

Durere de cap

sa fiu infinit de bogata si nu as fi Grey. nu ti-as mai pune lumea la picioare. nu ma simteam masochista, dar am realizat ca intr-o masura eram. sper ca nu mai sunt. sper...

am ramas cu ticul asta, de a spune cuvinte pe care nu le cred. prost obicei, nu ti se pare?

sa fiu naiva si nu as fi Ana. nu as mai da pe din afar de bucurie sa-ti gasesc scuze. 

fiecare are ceva din mine si totusi sunt complementari. eu am + si -. si ma simt mai complicata ca o integrala, caci axiomele mele se contrazic.

pe mine ma citesti pe diagonala, de sus in jos, de la dreapta la stanga. si?

si degeaba.

50 Shades of Grey

<<rog a se scuza pe alocuri limbajul care se încearcă a fi în ton cu romanul>>

Mi-am irosit aproape inutil vreo 6 ore din viaţă ca să termin primul volum al trilogiei. Cartea asta efectiv m-a futut [aparent scriitoarea are o obsesie pentru verbul ăsta, pe care îl găsesc de minim 3 ori pe pagină]. Recunosc că nu mi-a trecut nicio secundă prin cap faptul că există cărţi pentru care trebuie să fii pregătit emoţional. Ştiam că e o carte extrem de controversată, ăsta fiind principalul motiv pentru care am vrut să pun mâna pe ea. Am vrut să văd cu ce a reuşit cineva, în 3 volume, să scandalizeze într-atât lumea, cum a reuşit să îi împartă pe cititori în ahtiaţi şi revoltaţi. 

După primul volum mi-am făcut o impresie generală şi la drept vorbind, nu intenţionez să le citesc şi pe celelalte două. Cu toate că primele 3 capitole le-am citit pe nerăsuflate, am trecut după aceea printr-o gamă de stări emoţionale din toate genurile. După ce am râs, mi-am dorit propriul meu tip deştept şi bogat, dar fără vicii, m-a speriat, m-a îngrozit, m-a făcut să plâng pe înfundate şi să o las din mână când a fost prea mult. Am reluat-o din absurd, dintr-o nevoie pe care nu o pot explica de a avea certitudinea că întunecatul Grey nu rămâne cu disperata de Ana. [sincer, tipa se arată puţin cam disperată.]

Maniera de scriere e banală, lipsită de orice metaforă sau încercare de a înfrumuseţa ideile plate ale eului narator. Repetiţiile sunt obositoare şi povestea, la rece, pare trasă de păr. Descrierile după care jumătate de planetă e înnebunită sunt la început seci. 

Concluzia mea e că s-a ajuns la nebunia asta din vreo 2 motive: în primul rând, sexul a fost prea mult un subiect tabu şi în al doilea rând, deşi mai sunt numeroase cărţi care se apropie de conţinutul ăsteia, E.L.James a avut curajul neruşinat de a scrie fără reţineri, fără prejudecăţi. Cred că ăsta e singurul lucru pe care îl apreciez la ea şi la cartea ei.  

Psihologia durerii

Am fost învăţaţi sţ suferim, să ne agăţăm de durere. Încearcă să nu te laţi copleşită şi fii încrezatoare în faptul că timpul îţi va vindeca durerea. De câte ori simţi durere- fizică, intelectuală sau spirituală- fă un pas înapoi. Priveşte  de la distanţă. Examinează-ţi emoţiile şi cauzele reale ale durerii. Ceea ce simţi este o durere cauzată de o pierdere, de o despărţire sau de un eveniment teribil, ori este anxietate provocată de cineva sau de ceva care are legătura cu ce s-a întâmplat ? (...)
Vezi care este cauza durerii. Nu încerca să-i rezişti sau să te lupti cu ea. Depune toate eforturile să înţelegi ce s-a întâmplat, astfel încât să poţi începe procesul de vindecare. Putem încerca să înfruntăm durerea cu seninătate şi calm, ştiind că suntem una cu tot ce ne înconjoară. (...) 
Învaţă din durere, dar nu te agaţa de ea. Viaţa nu ar trebui să fie determinată de durere. Dă naştere procesului de vindecare.

Azi-noapte

Constrânge-mă să nu îmi amintesc coşmarul de azi-noapte. Intră în capul meu, în mintea mea şi şterge toate aceste amintiri dureroase! Uită-te în ochii mei, urmăreşte succesiunea de imagini care mi se derulează pe retină. Sunt frumoase ? Sunt, pentru că tu le urmăreşti cu răceala cuiva din exterior.
Am simţit atâta ură şi durere că au devenit aproape tangibile. Erau ca fulgii de zăpadă care cădeau peste mine şi în final mă acopereau cu totul. Era zgomot, era durere sinceră de suflete nevinovate. Erau plânsete, care la început semănau cu nişte scânceli de răsfăţ, dar apoi s-au transformat în urlete, de teamă şi durere. Empatizam involuntar cu suferinţa lor, dar ei nu cu a mea. 
E vorba de egoism, răceală şi indiferenţa la necazul altuia. Dacă e fericit, tu te bagi să-i iei asta, iar dacă are probleme, te prefaci ocupat. Le ignori şi îl laşi să ducă singur povara. Nu e cinstit, dar parcă e obişnuinţă. Da, ăsta e cuvântul...obişnuinţă. Te-ai obişnuit să distrugi omul, iar dacă un rău mai mare decât tine i se întâmplă, îl laşi să decadă şi mai mult. Îl priveşti cum se scufundă, cum ţipă după ajutor, cum se chinuie să iasă la suprafaţă. 
Indiferenţa voastră alimentează sfârşeala mea. Da, a voastră. Sunteţi doi. Şi deşi nu sunteţi înrudiţi, parcă mă uit la o picătură de apă şi la o băltuţă. Tu cel dintâi eşti el, cel de-al doilea, la o scară mai mică. 

dimineata

Am adormit tarziu aseara, undeva dupa miezul noptii, cu televizorul aprins. Nu stiam cand te intorci asa ca am lasat usa de la intrare deschisa. 
Dimineata, ti-am trimis un mesaj, cu ochii intre deschisi, apoi m-am culcat la loc. 1 2 caldura. Maini calde se infasoara usor in jurul meu. Nu stiam ca esti acasa. 
Aveai sa-mi spui mai pe seara ca am tors ca o pisica, apoi m-am intins pe tot patul si m-am ghemuit langa tine. Nu imi amintesc nimic din toate astea ca fiind real, erau parte din visul meu. 
Un vis in care eu nu faceam nimic duminica si nici tu, un vis in care nu dormeam, nu ma dadeam jos din pat si nu exista nimic altceva in universul nostru.
Imi place genul asta de vis, imi da speranta. Si tu, dintre toti, ma cunosti cel mai bine, stii cata nevoie am de asta. Sunt egoista, iarta-ma. Chiar mi-a fost dor de tine. Sa nu mai pleci toata noaptea, mi-e urat. 

Ție

Cum as putea scrie ceva destul de frumos si de sincer in care sa-ti multumesc ? Nu cred ca imi va iesi, asa ca imi cer scuze in avans. Ca de la "artist" la artist, sper sa-ti dai seama ca nu-mi vine deloc usor. 

Pe tine, dragul meu, te-am lasat in alt oras, intr-o alta viata. Nu cred ca am vrut sa te parasesc, chiar nu cred,  dar vezi tu, nu imi amintesc nimic din perioada aia. Acum, regasindu-te, parca te stiu de-o viata, parca am locuit deja in apartamente vecine. Parca am pozat pentru tine, vesela, dar mai mult trista, eleganta, dar mai mult eu. Eu cea normala, pe care ai descoperit-o din intamplare. 

Tie, dragul meu, ti-as da mesaje anonime cu "buna dimineata"  la miezul noptii, ti-as face surprize ciudate, numai sa vad surasul ala cald si sclipirea aia de un verde inchis din ochii tai caprui. Pe mainile tale mi-as plimba degetele dimineata devreme, te-as face sa intarzii la cursuri si sa pici examene. Apoi as sta cu gura pe tine sa iei restanta. Sunt minunata, nu?

Nu pierzi toate astea, pentru ca le-ai avut candva si le vei avea iar. Doar sa treaca iarna, sa circule trenurile, sa se reduca totul la "noi".

Just one...

Nu stiu despre altii cum sunt, dar nu cred ca trebuie sa te numesti romantic incurabil pentru ca mesajul asta sa te "atinga". Capacitatea de empatizare e definitorie pentru oameni, chiar daca la unii e prezenta intr-un grad mai mare. 
Nu o sa vorbesc despre tine, dragul meu, nu acum. Tie iti voi dedica un post intreg, cu o alta ocazie. Acum vorbesc despre mine, despre bucata aia atat de logica a unei fete, dar pe care multi o ignora sau de care pur si simplu uita.
Un mesaj e nimic. Ai whatsapp, facebook, telefon, orice la indemana sa dai un semn de viata, sa arati ca iti pasa, ca existi si ca te gandesti la persoana respectiva. Nu e o obligatie sau vreo lege nescrisa, asta se simte. E intuitie, daca vrei sa o numesti asa. 
Stai si te gandesti ca poate tipei cu care vorbesti i-ar face placere sa gaseasca un mesaj de la tine dimineata, cand inca e somnoroasa si citeste printre randuri. Sau tipului caruia i-ai promis ca vei iesi cand termina sesiunea...crezi ca lui nu i-ar placea? 
Nu trebuie sa fie interminabil sau scurt, siropos sau sec. Trebuie sa te arate pe tine si adevaratele tale intentii; spune-i ca-l/-o iubesti daca asa e, spune-i ca vrei sa-l/-o vezi daca asta simti, spune-i ca ti-e dor daca asta e adevarul. 
Nu te minti pe tine si nu-i minti nici pe ceilalti. Fii spontan! 

Vise

Tu nu visezi, iubitule, pentru ca asa vrea universul. E modul lui ciudat de a te tine in sah in noptile pe care le petreci departe de mine. Pe de alta parte, eu visez din plin, noapte de noapte. Pornind de la lucruri banale si ajungand la situatii care de care mai complicate, de ai putea scrie un scenariu de film dupa ele. Ti se pare nedrept? Mi se pare ca imaginatia e de vina, m-ai auzit bine, de vina, nu divina. Poti sa ma contrazici, te rog?

Poti sa stergi cu radiera km de pe harta si sa ma suni din gara.
Poti sa-mi zici: "iubito, am ajuns". Si o sa vin cu cafea, "asa si asa, cu ambele" cum iti place tie, asta si un pachet de tigari. Dunhill albastru, vezi ca am tinut minte ? 

Error 404

E ura pura, nealterata, stralucitoare ca mercurul. Se aduna si ma mistuie, de parca mi-ai da foc. Pe frigul asta, poate ca asa e bine, poate ca asa trebuie. Sa simti ca arzi si nu ca degeri. Sunt convinsa ca nu la asta te-ai gandit, dar ti-am gasit o scuza, mereu o fac. O faceam inainte, cel putin. Acum sunt undeva la frontiera, nu stiu nici unde ma duc, nici ce caut. Poate gasesc oala de aur a spiridusilor sau poate o sa devin calugarita. 
Normal ca nu crezi asta, nici eu nu o fac. Incercam doar sa te induc in eroare, sa te bag in ceata, cum s-ar zice. Ca sa nu-ti dai seama ce fac, sa nu ai habar de mine si sa te iei cu mainile de cap, dandu-ti seama ca nu ma cunosti. 
Acum sunt amalgam de compusi chimici care stau sa explodeze. Nu ti-as recomanda sa te apropii, te-as ruga sa-ti pastrezi comentariile pentru tine, as ruga-o pe ea sa inceteze cu tentativele-i patetice de a se baga in seama. Ai vazut de ce sunt in stare, nu ma face mai rea. Nu am vrut pana acum sa transform asta intr-o spalatorie publica de rufe murdare, dar poate etatizarea nu e ceva rau. 

Iarna

M-am aruncat in zapada langa tine. Era rece si o detestam, ca-mi intra sub pulover si in bocanci, dar tie iti placea atat de mult...Nu te-am inteles, poate, niciodata, dar am facut compromisuri de dragul tau si tu m-ai bulgarit fara mila pana mi-au aparut vanatai. 
Acum sunt blocata in casa, desi e greu de crezut ca de la 7 patesti ceva. Se poate, totusi. Am iesit afara, numai eu stiu cum, sa te caut ca o bezmetica pe vant si ninsoare. Am cazut, mi-am zdrelit mainile si rotula dreapta si am avut o revelatie. Tu nu esti acasa. Esti bine mersi cine stie pe unde. 
Idioata de mine a uitat cum esti de fapt. Am uitat ca trebuie eu sa te sun sa intreb daca esti sinistrat pe undeva si tu nu poti sa te interesezi daca sunt ok dupa cod rosu. Nu ma mai fac bine, persist din greseala in greseala si nu invat din ele. 

<<Nu ai decat sa ajungi acasa cand te-oi chema!>>

Nu zice mama asa, ca e pacat. 

Abstract

Ma faci sa urasc, sa detest, sa tip, sa vreau sa ma arunc intr-o prapastie. Apoi ma ridici, ma stergi de praf si ma saruti. It makes sense?
Si se intreaba lumea de ce innebunesc. Pai uite, d-asta. De prea multe, dure si abstracte treceri din astea de la - la + si de la ura la iubire. 
Busolei i-a sarit acul si acum arata orice, numai Nordul nu.
Iar tu, nu, pardon, voi, sunteti cu capul. Doi imaturi care va dati destepti. Taiati frunze la caini. De ce nu va omorati singuri? Aruncati-va de pe un pod sau ceva...

Rux? Nu ti-ai luat pastilele, asa-i?
Ma duc acum...

Scufunda-ma

Iubitule, scufunda-ma intr-o mare calda, la cel putin 2 metri, sa mai vad doar o data soarele. Sa simt apa cum imi inunda plamanii care refuza sa lupte. Sa simt gustul sarat in gura, sa vreau sa-l scuip si sa nu pot. Si sa plang.
Sa plang asa cum nu am facut-o in toate datile adunate: nici cand a murit, nici cand m-ai parasit, nici cand m-ai ranit si m-ai lasat din nou, nici cand am urat greselile mele.
Sa se omogenizeze marea cu mine, sa fim una. 
Sa scufund si eu corabii si fluturi in cafea, sa am puterea de decizie, de viata si de moarte asupra tuturor. 
Ar fi minunat, nu-i asa? 

Iubito, iar ai adormit in cada. Hai sa te spal! 

10 etaje

Daca as fi un bloc turn cu 10 etaje, fiecare fereastra ar avea o alta poveste. Ar sta scrisa fericirea mea pe cate-un ochi slab luminat seara. Si lacrimile mele ar siroi de la 10 la parter ca intr-o ploaie calda de iulie. La balcon ar sta atarnate rufele pe care le-am spalat prea des in public, iar la ghena sunt cutii. Cu zecile, pline de poze, scrisori si amintiri dureroase, asezate cronologic.

Fiecare geam e diferit. Unul e spalat, altul e murdar, altul e sters pe jumatate, doar cat sa vad afara cand parchezi masina. As spune despre ele ca sunt eu. In 49 de ipostaze care seamana intre ele prea putin.

Ti-am spus din prima zi ca sunt ciudata. Nu m-ai crezut atunci, dar poate o faci acum. Acum cand e prea tarziu. 

Eu as spune totusi ca niciodata nu e prea tarziu. 

Tu mi-ai raspunde ca niciodata nu e prea mult zahar. 

Stiu ca pentru orice alta persoana normala asta nu are sens. Nu imi pasa, caci pentru mine are. Nu o lua personal si nu interpreta gresit. Nu incerc nimic. Dar unele lucruri nu se sterg niciodata si raman impregnate in piele ca semnele unei rani adanci. 

Iar expresia asta devine reala, atat de reala ca ma imbolnaveste.

Uitare

migram ca niste pescarusi spre vieti mai fericite. 

si ce te faci la intoarcere ?

 esti capabil sa stergi totul cu tricoul pe care l-ai uitat la mine? 

Oamenii nu stau cu un motiv. 

nici amintirile nu ar trebui sa stea prea mult.

 ar trebui sa se evapore treptat din memoria colectiva.

 Ar trebui sa uitam mai des. 

uitarea aduce de cele mai multe ori vindecare. 

e mai buna decat orice terapie. 

e mai ieftina si mai sigura.

Dar e de durata...

Povesti

Povesti absurde,
cu tine, cu mine, cu noi.
Povesti bizare
cu si despre oameni goi,
ce se incolacesc imposibil
in asternuturi, in cazi,
pe mese si in pod, 
dar niciodata in noroi.
Povesti curate,
uneori uitate,
de miros de mare spalate.
Intr-o cabina fara usi,
incap doi
si fericirea.

12 00 sau 24

Timpul se masoara in infinit mai multe unitati de masura decat isi poate inchipui cineva.
Pentru o persoana cu adevarat indragostita se masoara in cate momente frumoase petrece alaturi de cel/cea drag/a.
Pentru un bolnav se masoara in numarul de ore pe care trebuie sa le astepte la Upu, apoi zecile de minute pana vin rezultatele analizelor si in final, zilele de tratament istovitoare.
Pentru un om indiferent, totul este doar : a mai trecut o zi. Stiu ca tu asa esti, ca nu te gandesti la trecut ca la ceva bun; stiu ca eu asa sunt, ca nu ma gandesc la prezent ca la ceva bun. Si totusi, ceasul nu se opreste. Limbile alea nu se incurca una de alta in miscarea lor monotona, lor nu le pasa de noi. Si nici mie.
Trebuie sa imi iau tratamentul, e ora 12. Sau 00. Sau 24. Ce preferi?

Febra

M-am culcat inainte sa termini tu de rezolvat probleme. Cand m-am trezit erai langa mine, incolacit, ma strangeai in brate. Am coborat din pat in varful picioarelor sa nu te trezesc si m-am dus la bucatarie.
Mi-am pus un bol de lapte cu cereale pe care l-am mancat in mai putin de 3 minute. Mi-am fript limba. M-am intors in pat, la caldura. Astazi nu aveam sa ma dau jos, nu ma simteam bine. 
Am adormit la loc. M-ai trezit pe la 9, cand ai plecat. M-ai sarutat pe frunte si mi-ai zis ca ne vedem mai tarziu. Asta e tot ce-mi amintesc. 
M-am scufundat inapoi in asternuturile care miroseau a tine si am adormit. 
Poate aveam febra si asta nu s-a intamplat cu adevarat. Sau poate nu. 

Franturi de vise

Te-am sunat de pe un peron oarecare al Garii de Nord desi stiam ca ma astepti in fata.
- Nu stiu cum ajung la tine.
- Stai acolo, vin eu. Apoi ai inchis. 
M-am asezat cuminte pe o banca si nu am ridicat privirea de jos. Nu ma fascinau dalele asa cum ai putea crede, dar eram nervoasa. Nu in sensul rau, ci mai mult nerabdatoare.
Si m-am gasit. Nu stiu cum, in puhoiul ala de oameni intr-un continuu du-te-vino, m-ai gasit. 
Ti-ai luat pozitia "drepti" si totodata usor relaxat in fata mea. 

<<M-ai intrebat de Anul Nou daca mai stiu ce ti-am promis; am mintit atunci ca "nu". >>

Inainte sa-ti vad ochii, parul, nasul, gropita aia innebunitor de draguta din obraz, ti-am vazut buzele. M-am ridicat pe varfuri si te-am sarutat. 
Si nu a fost genul de pupic timid, nu. A fost un sarut lung si apasat, de genul "doamne, ce dor mi-a fost", chiar daca era pentru prima oara. Nu stiu daca au trecut 2, 5 ,10 sau 15 minute pana sa ma opresc, mai exact pana sa nu mai pot respira, dar au fost minutele mele de aur.

- Buna. Habar nu am ce ar trebui sa-ti spun acum. Dar vreau ca asta sa se repete, acum, azi, maine. la infinit.

Menajera

La cate inimi ai facut bucati, sa vrei acum sa le repari si nu ai avea habar care e bucata cui si de unde lipseste. Noi am ramas in urma, sa curatam dezastrul din tine, sa ne pansam singure ranile una alteia. Sa ne turnam vodca in pahare, pe haine si in ghete pana mustesc. Ti se pare hilar, sunt convinsa. 
Am ars poze si scrisori, am flamanzit si am renuntat in cele din urma la fericire. Si ce? ma vei intreba. Si nimic, dragule. 
Asta esti tu acum, nimic. Nu o spun eu, tu o faci. Direct? Normal ca nu. Esti prea las pentru asta. 
Dar asta faci tu, distrugi si pleci. In urma ta raman furnicile sa stranga. Nu mi se pare corect. 

I almost cared today

Parca te straduiesti sa iti demonstrezi tie sau mie ca imi pasa. Nu imi dau seama daca e un alt joc prostesc si murdar in care vrei sa ma tragi sau poate e doar bataie de joc, nici una, nici cealalta nu ar fi pentru prima oara. 
Aproape ca mi-a pasat. Aproape. Atat de aproape ca am simtit rasuflarea ta in ceafa, apoi mi-am dat seama ca buzele tale nu strigau numele meu. Atunci m-am trezit. Mi-am amintit ca eu nu mai sunt eu pe care o stiai, mi-am amintit ca tu esti praful de pe masina pe care il ridica furtuna. 
Mi-am amintit de toate motivele care fac baraj in fata amintirilor. Si am realizat ca nu merita sa imi pese, nu de tine, de ea sau de vulgaritatea voastra care ma scarbeste. Nu am fost niciodata asa, nu m-am pretins si nici nu o voi face de acum incolo. 

P.S: poate tipa din poza are o fata prostuta, dar eu am ales-o in primul rand pentru mesaj.

Today was a good day

M-am ingropat singura in cuvinte si fraze al caror sens acum e strain de mine, totul ca sa uit. Acum jonglez cu calorifere, amibe, dreptul muncii si alte lucruri pe care nu le vei intelege.
Pe burnita, frig si ceata ma zgribulesc intre posta si primarie. Habar n-ai tu.
Si poate pare ca bat campii, dar tu bati drumuri la ore bizare, in compartimente de tren ieftine, spunand falsul tau adevar celor care asculta.
Eu? dragule, eu mi-am zis povestea, desi nu meritai. Eu azi am dormit. Si nu mi-a pangarit nimeni patul, nu m-a facut nimeni de ras si am castigat inca un prieten. 
Tu? te scufunzi. Daca erai Titanicul, nu iti gaseau ramasitele. Nu s-ar deranja nimeni sa caute ceva fara valoare, pentru ca asta ai ajuns.
Esti un cerc. Te intorci mereu la primitivitatea ta barbara.
Eu sunt o drepta marginita la un capat si continui sa ma duc inainte. 
Spuneai ca te pricepi la mate? Rezolva ecuatia asta.