un alt fel de Valentine`s Day

Nu stiu de ce sarbatoresc americanii ziua asta. Candva, obisnuiam sa cred ca exista o semnificatie a ei. Ceva legat intr-adevar de iubire, profunzimea ei si necesitatea impartasirii sentimentelor cu cel/cea de langa tine. Asta era cu putin timp in urma, dar acum par vieti care ma despart de zilele alea. 
Anul asta e diferit. 2014 e Anul Ciumei pentru mine. Si ziua asta nefasta o sa o petrec printre straini, langa oameni destepti care incearca sa empatizeze cu durerea mea si s-o trateze. Alaturi de persoane dezumanizate de bani, indiferente la nefericire si irational de calme in fata dezastrului. 
Anul asta, de Valentine`s Day, ma duc la psihiatru. Sa ma ia in brate, sa imi stearga lacrimile si sa ma intrebe de ce nu invat nimic din cartile pe care le citesc. Ii voi raspunde ca nu pot, ca eu nu sunt construita asa. Ca pot cu usurinta sa iert pe cineva drag cand imi greseste, dar nu pot sa ma iert pe mine; ca pot sa fiu amabila, dar prefer sa fiu rece; ca nu imi gasesc locul desi nu vizitez multe.
Imi va da o reteta, cu 13 medicamente, care sa ma adoarma si sa ma faca leguma. Sa nu gandesc, sa nu simt, sa ma reglez in virtutea trecerii timpului. Sa ma trezesc intr-un pat strain, la 12 noaptea, la 23 de ani, ca scriu intr-un jurnal vechi de alti 18 ani, cum sunt nefericita. 

Nonsperanta

Ce iti ramane dupa speranta? Cand ai pierdut tot ce ti se parea ca-ti apartine si nu mai deti nimic, nu mai ai nici speranta. Atunci ce mai ai? Ramai gol in fata lumii. Si oricine se va uita la tine va vedea albeata ochilor fata lumina din spatele lor. 
Ochii mei verzi sunt acum doar o nuanta spalacita dintr-o culoare imperceptibila. Si doare si ustura. 

Vreau sa-i scot...

Sub pamant

M-am golit de atata suferinta adunata in 18 zile de tortura pe care le-am petrecut parca in Iad. Unde nu e lumina si nici caldura, unde nu se doarme pentru ca in fiecare colt cineva isi plange durerea, unde nu se mananca si unde nu prea se traieste.
Acolo am ajuns eu, dupa ce s-au terminat lacrimile, am epuizat speranta si vointa.
M-am inarmat cu deznadejde si din cand in cand incerc sa scot timid capul din nisip. Daca lumea ar inceta sa ma mai loveasca probabil ca as iesi.

Detest sarbatorile

Coaste

Plang
o durere surda
intre doua brate
straine,
Care nu ma mangaie
si nici nu ma alina
si ale caror vene
sunt pline de verbina.
Si ma sugruma
incet,
pline de ura, 
pana cand coastele se rup
frantura cu frantura.

Ai uitat...

Ai uitat noptile nedormite
de vineri si sambata seara
Mi-ai uitat saruturile
din miez de noapte
si dimineata devreme.
Ai uitat promisiunile-aruncate
intre declaratiile din soapte
Mi-ai uitat parfumul
impregnat adesea pe tricoul tau.
Ai uitat cum bucati de piele se contopeau
si faceau Unul
Mi-ai uitat prezenta
langa tine.
Si ai mai uitat iubite,
ca mie inca-mi este dor de tine

Arta de a nu iubi

Nu cred cu adevarat ca exista persoana care sa nu iubeasca. Pe cineva, ceva tot trebuie...De asta consider "neiubirea" ca fiind o arta. Pentru ca ea necesita exercitiu, vointa si muuulta munca.

O persoana nu va renunta niciodata la iubire daca ea ii aduce beneficii, daca il face pe respectivul sa se simta implinit. In schimb, o persoana care sufera si este ranita are toate sansele ca in disperarea ei sa incerca sa renunte. Sa se autoizoleze, sa se ascunda si sa incerce intr-o disperare absurda sa stearga sentimentele.

Personal, nu cunosc pe nimeni caruia sa-i fi reusit figura. Dar mi-ar placea sa ma invete cineva cum se face. Sa dau drumul sentimentelor ca apei de la robinet. Cu portia, cand vreau eu, cum vreau eu, mai rece sau mai calda dupa caz.