Aproape ca am fost "acuzata" ca am un blog prea trist si deprimant. Incerc asadar sa clarific unele aspecte. Prost inteleasa de cititorii mei [putini la numar] este intentia. Postarile "triste" sau ma rog, "nefericite" asa cum le numiti sunt doar un act de creatie. O poveste care nu are happy end nu inseamna ca ma auto-etichetez drept emo. Recunosc ca unul din motivele pentru ca nu am astfel de finaluri e ca le consider cliseice.
Scriu in maniera in care imi place sa si citesc. Un final deschis, ambiguu mi se pare interesant decat unul static, inchis. Este o chestiune de gusturi care personal nu ma deranjeaza, pana la urma fiecare scrie cum vrea. A ma numi pe mine, cum nu sunt, din cauza unui prost rationament bazat pe niste postari ma deranjeaza.
Ar trebui cumva sa imprumut motto-ul celor de la Apropo TV? [" aceasta emisiune este un pamflet, tratati-o ca atare si nu o luati personal, nu castigati nimic"].
People, keep calm and stay Zen. >:D<
Scriu in maniera in care imi place sa si citesc. Un final deschis, ambiguu mi se pare interesant decat unul static, inchis. Este o chestiune de gusturi care personal nu ma deranjeaza, pana la urma fiecare scrie cum vrea. A ma numi pe mine, cum nu sunt, din cauza unui prost rationament bazat pe niste postari ma deranjeaza.
Ar trebui cumva sa imprumut motto-ul celor de la Apropo TV? [" aceasta emisiune este un pamflet, tratati-o ca atare si nu o luati personal, nu castigati nimic"].
People, keep calm and stay Zen. >:D<
