Am împărțit prima zăpadă de octombrie, puțin diferit de metoda clasică, e drept. Dar mie îmi place diferit și spontan și nebunesc. Și îmi vine greu să scriu ceva detașat după Cișmigiu și ceai și IOR și metrou și tot. Am fost o surpriză neașteptată într-o miercuri la Unirii și tu ești compus din săruturi ce-mi tăie respirația. Și înșiruire de prea multe clipe frumoase pentru prea puțin timp. Ireal, nu? Poți să mă ciupești, în față la Hilton, să se uite urât la noi șoferii de lux. Și n-o să ne pese, pentru că eu alerg prin ploaie cu capul descoperit și tu încerci să mă acoperi.
Apoi turnăm în ceașcă niște scuze, niște mai multe. Și eu și tu, nu ne mai oprim, că ninsoarea. Povestea asta nu are sfârșit, are doar pagini cu spații punctate, ca în cărțile pentru copii mici. O să completez eu aici, scriu mai frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu