Eu nu știu să scriu fericit. Oricât de stupid ar suna, eu nu transmit la fel de bine bucuria. Îmi vine foarte ușor să te fac să suferi și să plângi citind ce scriu, pentru că maniera mea de abordare e destul de realistă. Chestiile triste, deprimante și cu tente de filmul de la ora 10 sunt genul meu.
Eu nu pot să scriu fericit, nu știu cum. Și nu din cauză că aș fi vreo tristă care stă în baie, pe gresia murdară și se taie cu lama pe Tokio Hotel. Pentru că fericirea se trăiește!
Dacă mi se întâmplă ceva eu împărtășesc asta cu cei apropiați, atunci pe moment. Nu aștept să ajung acasă ca să mă bucur de ce mi se întâmplă. O fac pe loc, lângă cel de lângă mine. Descarc toate energiile pozitive, fluturașii, inimioarele și curcubeiele acolo. Dacă stai să te gândești, nu e chiar un lucru rău. E semnul unei vieți împlinite.
Fericirea se trăiește, nu se strigă în gura mare!
Eu nu pot să scriu fericit, nu știu cum. Și nu din cauză că aș fi vreo tristă care stă în baie, pe gresia murdară și se taie cu lama pe Tokio Hotel. Pentru că fericirea se trăiește!
Dacă mi se întâmplă ceva eu împărtășesc asta cu cei apropiați, atunci pe moment. Nu aștept să ajung acasă ca să mă bucur de ce mi se întâmplă. O fac pe loc, lângă cel de lângă mine. Descarc toate energiile pozitive, fluturașii, inimioarele și curcubeiele acolo. Dacă stai să te gândești, nu e chiar un lucru rău. E semnul unei vieți împlinite.
Fericirea se trăiește, nu se strigă în gura mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu