Epava

 S-a rupt în două epava iubirii noastre și acum în timp ce vorbim se scufundă încet în adâncurile mării. Și nu mă deranja dacă îngropa cu ea toate amintirile de care m-am chinuit un an să scap prin spitale. Dar parcă o am în fața ochilor și văd cum ia cu ea sufletul meu, puținul ce a mai rămas din el. Mă sperie și fug de ea. Alerg fără direcție departe de angajamente. Mă opresc din când în când să respir, o dată la câteva luni, cât să supraviețuiesc.  
 În goana mea mă izbesc de cadavre, care fug ca și mine spre necunoscut. Pe oamenii ăia puteam să-i iubesc, puteam să-i întregesc. Puteam să orice dacă nu mă loveai. Dacă nu aveam de fiecare dată o vânătaie pe corp ca să îmi amintească de trecut, care să mă facă să suflu-n iaurt.  
 Acum îmi recompun mintea, din piese de puzzle pe care le ciopârțesc astfel încât să încapă.   

Psihologia durerii

Am fost învăţaţi sţ suferim, să ne agăţăm de durere. Încearcă să nu te laţi copleşită şi fii încrezatoare în faptul că timpul îţi va vindeca durerea. De câte ori simţi durere- fizică, intelectuală sau spirituală- fă un pas înapoi. Priveşte  de la distanţă. Examinează-ţi emoţiile şi cauzele reale ale durerii. Ceea ce simţi este o durere cauzată de o pierdere, de o despărţire sau de un eveniment teribil, ori este anxietate provocată de cineva sau de ceva care are legătura cu ce s-a întâmplat ? (...)
Vezi care este cauza durerii. Nu încerca să-i rezişti sau să te lupti cu ea. Depune toate eforturile să înţelegi ce s-a întâmplat, astfel încât să poţi începe procesul de vindecare. Putem încerca să înfruntăm durerea cu seninătate şi calm, ştiind că suntem una cu tot ce ne înconjoară. (...) 
Învaţă din durere, dar nu te agaţa de ea. Viaţa nu ar trebui să fie determinată de durere. Dă naştere procesului de vindecare.