Uneori ma simt ca un mator mut, legat de scaun si obligat sa asiste la brutala asasinare a fericirii sale. Cel putin asa m-am simtit aseara in vis.Tu nu erai acolo, eram doar eu si un tip imbracat complet in negru care purta o cagula(tot neagra, evident). Si mai era EA, fericirea mea cu chip uman, incatusata, lovita, schingiuita. Imi era teribil de mila de ea si simultan de mine, dar nu aveam ce face. Nu e ca si cum eram vreo masochista sau ceva, dar noi doua ne-am pierdut reciproc de mult timp, iar in scurtele noastre intersectari ne uitam una la alta ca doua straine.
Dar sa continui cu visul...eu stateam legata de scaun, cu un calus in gura, cu mainile si picioarele incatusate si privirea fixata spre un perete gol. Pe ea au adus-o mai mult tarand-o, cu mainile stranse cu funie groasa si noduri marinaresti. I-au pus streangul de gat si au suit-o pe un scaun. Apoi un ucis-o, sec. Chiar sub ochii mei incapabili sa mai verse lacrimi dupa atatea despartiri dureroase de fericirea mea. O vedeam atarnata acolo, cu capul plecat si nu puteam simti nimic, nu puteam face nimic.
Nemernicii aia m-au ucis si pe mine odata cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu