E pauza; genul ala de publicitate care dureaza atat de mult incat ai timp sa-ti iei "un suc, de la benzinarie, din Mamaia" (nu stiu cine a inventat chestia asta, dar a avut dreptate). In fine, filmul e aproape de jumatate din cate-mi dau eu seama ( nu ca l-as mai fi vazut de cel putin 5 ori) si tu ai adormit.
Nu esti genul care sa ma impinga jos din pat, care sa stea cu tot corpul rasfirat pe 2m, sa imi fure pilota sau sa sforaie. Tu dormi ca un copil. Ai fata senina si mainile tale sunt potrivit de grele peste mine intr-o imbratisare ciudata.
O sa pleci dimineata prea devreme pentru fericirea mea, dar somnul sau nesomnul langa tine sunt de preferat. Nu pot sa explic de ce, e dincolo de motive. Poate asa m-am obisnuit. Nu si cu plecarile. Daca te mai duc la gara de cateva ori o sa simt cum rup bucati din mine, la propriu. E ceva in starea aia de sfarseala, o singuratate dusa spre extrem. Pentru ca revederea e atunci in punctul ei cel mai departat.
Dar mai e. Pana dimineata mai e. Pana atunci dormi. O sa fiu tot aici cand te vei trezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu