Carne

S-a contopit cu mine și din noi făcurăm unu. Timpul a devenit relativ, uitasem să respir și voiam mai mult, din ce în mai mult. Mă simțeam ca un narcoman care cerșește, dar nu simțeam că mi-ar lipsi demnitatea. Era plăcere, pasiune, scânteie. Îmi intra în carne, cu fiecare mușcătură, strânsoare și atingere.  
 Prima, a doua și a treia oară. Apoi am obosit. Nu știam că îmi doream atât de mult și că puteam rezista atâtea runde. Parcă devenise un meci. O competiție de a oferi mai mult unul față de celălalt.  
 Lipită de spatele lui gol am început să-i mângâi umerii. Era relaxat. Sau cel puțin așa credeam până a tresărit în somn. M-a speriat îngrozitor, parcă era un copil ce are un coșmar. L-am strâns în brațe, cât de tare mai puteam după atâtea ore. Până dimineață nu i-am dat drumul.  
 M-au trezit săruturile lui. Erau calde și avea buzele uscate. Am luat-o de la capăt. Niciunul nu voia să se termine. M-a învățat ce înseamnă pasiunea, redefinind toate sensurile pe care acest cuvânt le-a avut vreodată pentru mine. Acum retrăiesc în fiecare seară acele momente şi tânjesc după mai mult. Sunt nesătulă de el. 

Contracronometru

Dorm 3 ore când e lună plină, 5 dacă e semilună. Mănânc maxim 2 ore pe zi, asta dacă le aduni. Învăț, circa 3 ore în zilele bune, deloc în rest. Visez. 24/24, 7/7. În vis îmi ești nemuritor. 
Mă simt angajată, nu cu normă întreagă ci pe viață. E un angajament semnat cu sânge. Necurată treabă. Să nu ai încredere în ăștia care se vând diavolului. E ceva în neregulă cu ei, da, adică pe lângă contractul ăla dubios. Aranjamentele de genul ăsta sunt mereu compuse din clauze scrise cu litere mici în josul paginii. 
Când te gândești că tot efortul ăsta e doar ca să te visez. Curată nebunie.

Somn

E pauza; genul ala de publicitate care dureaza atat de mult incat ai timp sa-ti iei "un suc, de la benzinarie, din Mamaia" (nu stiu cine a inventat chestia asta, dar a avut dreptate). In fine, filmul e aproape de jumatate din cate-mi dau eu seama ( nu ca l-as mai fi vazut de cel putin 5 ori) si tu ai adormit.
Nu esti genul care sa ma impinga jos din pat, care sa stea cu tot corpul rasfirat pe 2m, sa imi fure pilota sau sa sforaie. Tu dormi ca un copil. Ai fata senina si mainile tale sunt potrivit de grele peste mine intr-o imbratisare ciudata.
O sa pleci dimineata prea devreme pentru fericirea mea, dar somnul sau nesomnul langa tine sunt de preferat. Nu pot sa explic de ce, e dincolo de motive. Poate asa m-am obisnuit. Nu si cu plecarile. Daca te mai duc la gara de cateva ori o sa simt cum rup bucati din mine, la propriu. E ceva in starea aia de sfarseala, o singuratate dusa spre extrem. Pentru ca revederea e atunci in punctul ei cel mai departat.
Dar mai e. Pana dimineata mai e. Pana atunci dormi. O sa fiu tot aici cand te vei trezi.