Rama

Si am crezut ca nu o sa mai revad niciodata privirea aia. Dar lucrurile nu sunt cum le planifici.
Azi am revazut-o intr-o poza, dar nu erai langa mine. Erai al alteia. Si oricat de sfasietor ar fi fost asta, puteam trece peste. M-as fi chinuit o vreme buna sa uit si sa sper la fericirea ta.
Desigur, nu s-a intamplat asta. In schimb, am incep sa plang ca o proasta (o femeie nu plange niciodata din prea multa desteptaciune). Partea auzanta e ca tu nu pricepi ce am, ca si cum totul e ok.
Dragul meu tont, uite cum stau lucrurile: am vrut nespus o poza cu noi, dar nu genul ala facut la caterinca, ci una reala, care sa exprime ceva. Am vrut sa ti-o pun intr-o rama draguta, sa o poti avea langa pat, in fiecare dimineata sa te trezesti cu ochii in ea. Si nu am primit-o. Iar pupaza asta care abia te cunoaste are colectie. Ma simt sublim.
De ti-ai fi putut vedea privirea...parca ea era totul, lumea ta, suflarea ta. Macar sa stiu ca e asa, ca esti fericit si...renunt sa sper.