Joc de rol

Mi-am asumat un rol ce nu era al meu si m-am descurcat pana acum. Dar cum e sa te gasesti pe o scena, in fata a sute de straini si sa te blochezi ? Stii tu oare cum mi s-au lipit buzele si au refuzat sa se deschida ? Ma uitam impietrita in reflectorul din fata mea, de parca ma asteptam ca replicile sa stea scrise in lumina aia albastruie, usor difuza. 
Am inceput atunci sa spun din amintite niste propozitii. Poate nici nu erau ale mele, poate nici nu erau din piesa asta. Iar colegul de scena mi-a facut jocul. Si noua piesa s-a numit "Curaj". 
Pe amandoi ne-au dat afara de la teatru. Ne-am mutat in mansarde obscure, unde improvizam in fiecare seara altceva pentru cei ce doreau sa ne vada. Erau un fel de discutii libere, intre doua personaje, cu care nu ne identificam catusi de putin. Eram fericiti. Lumea nu arunca cu flori spre noi, nu dorea sa ne iscalim stramb pe un colt de pagina sau sa faca poze cu noi. Asa e, era diferit, dar nu in rau. 
In timp, ne-am apropiat, am ajuns sa avem o relatie. Adesea "spectatorii" asistau la schimburi de replici inspirate de certurile noastre. Aveam haz. Acolo s-a nascut Izabela, dintr-un joc de roluri intre trupuri goale.