Amintiri din puscarie

Razboiul nu se poarta numai pe front, ci oriunde exista persoane care nu se inteleg. Nu exista macel fara arme. Unii ajung prizonieri de razboi, pentru ca au taria de a-si mentine credinta. Ei sunt cei care indura numai pentru a nu da satisfactie inamicului, ca s-au predat. Ei mor in lagare, de frig, de foame, batuti, intr-o singuratate care te innebuneste.
Acolo unde auzi picaturile de sudoare cum se scurg de pe frunte pe obraji, pe langa conturul buzelor, in jos pe gat. Aici unde lumina este o raritate cu care nu esti obisnuit, care te orbeste daca o privesti putin mai mult decat se cuvine.
Iar la carcera este mai rau ca intr-un mormant. Ai senzatia ca pereti se strang cu scopul de a te strivi, ca aerul e din ce in ce mai putin. Iar mintea incepe si ea sa-ti joace feste, sa te minta cu vorbe dulci pana cand vei deveni doar un morman de oase care nu mai sunt legate intre ele de nimic.
Si asa dispari. Ajungi cenusa, un praf care sa ingroase straturile deja existente in celule.