10 etaje

Daca as fi un bloc turn cu 10 etaje, fiecare fereastra ar avea o alta poveste. Ar sta scrisa fericirea mea pe cate-un ochi slab luminat seara. Si lacrimile mele ar siroi de la 10 la parter ca intr-o ploaie calda de iulie. La balcon ar sta atarnate rufele pe care le-am spalat prea des in public, iar la ghena sunt cutii. Cu zecile, pline de poze, scrisori si amintiri dureroase, asezate cronologic.

Fiecare geam e diferit. Unul e spalat, altul e murdar, altul e sters pe jumatate, doar cat sa vad afara cand parchezi masina. As spune despre ele ca sunt eu. In 49 de ipostaze care seamana intre ele prea putin.

Ti-am spus din prima zi ca sunt ciudata. Nu m-ai crezut atunci, dar poate o faci acum. Acum cand e prea tarziu. 

Eu as spune totusi ca niciodata nu e prea tarziu. 

Tu mi-ai raspunde ca niciodata nu e prea mult zahar. 

Stiu ca pentru orice alta persoana normala asta nu are sens. Nu imi pasa, caci pentru mine are. Nu o lua personal si nu interpreta gresit. Nu incerc nimic. Dar unele lucruri nu se sterg niciodata si raman impregnate in piele ca semnele unei rani adanci. 

Iar expresia asta devine reala, atat de reala ca ma imbolnaveste.