Te-am sunat de pe un peron oarecare al Garii de Nord desi stiam ca ma astepti in fata.- Nu stiu cum ajung la tine.
- Stai acolo, vin eu. Apoi ai inchis.
M-am asezat cuminte pe o banca si nu am ridicat privirea de jos. Nu ma fascinau dalele asa cum ai putea crede, dar eram nervoasa. Nu in sensul rau, ci mai mult nerabdatoare.
Si m-am gasit. Nu stiu cum, in puhoiul ala de oameni intr-un continuu du-te-vino, m-ai gasit.
Ti-ai luat pozitia "drepti" si totodata usor relaxat in fata mea.
<<M-ai intrebat de Anul Nou daca mai stiu ce ti-am promis; am mintit atunci ca "nu". >>
Inainte sa-ti vad ochii, parul, nasul, gropita aia innebunitor de draguta din obraz, ti-am vazut buzele. M-am ridicat pe varfuri si te-am sarutat.
Si nu a fost genul de pupic timid, nu. A fost un sarut lung si apasat, de genul "doamne, ce dor mi-a fost", chiar daca era pentru prima oara. Nu stiu daca au trecut 2, 5 ,10 sau 15 minute pana sa ma opresc, mai exact pana sa nu mai pot respira, dar au fost minutele mele de aur.
- Buna. Habar nu am ce ar trebui sa-ti spun acum. Dar vreau ca asta sa se repete, acum, azi, maine. la infinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu