Dupa atatia kilometrii parcursi ma simt goala, stoarsa de putere. Ca si cum as fi mers pe jos in neant, fara tinta. Mintea refuza sa accepte ce vede ca fiind realitate si nu se transpune in acest ecran virtual in spatele caruia se joaca un film in premiera. Pare ciudat, nu-i asa ?
Ma simt straina aici, chiar si de obiectele mele. Singurul care imi aminteste de casa e asta mic si stralucitor. Desi ma inverzeste si aluneca uneori, se misca sau se agata e cel mai frumos. El imi aminteste de unde vin. De departe...foarte departe. 2000 de kilometrii. Ca si cum am mers pana la Braila, nu?
Si vrei sa mai auzi ceva? Aici miroase a branza. Si am mers cu bicicleta, nu oriunde, ci pana la brutarie. Care ghici ce? Nici macar nu e in Olanda! E in Germania!
Si ma bucur de toate astea ca un copil mic pentru ca le vad extraordinare; simultan regret ca nu poti avea aceleasi trairi, sa ne minunam impreuna de linistea asurzitoare a unui satuc uitac intr-un colt de tara, de mirosul proaspat din patiseria de la granita.
Mi-e dor de tine, mi-e dor de voi, dar as vrea sa fiti aici in loc sa fiu eu acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu