50 Shades of Grey

<<rog a se scuza pe alocuri limbajul care se încearcă a fi în ton cu romanul>>

Mi-am irosit aproape inutil vreo 6 ore din viaţă ca să termin primul volum al trilogiei. Cartea asta efectiv m-a futut [aparent scriitoarea are o obsesie pentru verbul ăsta, pe care îl găsesc de minim 3 ori pe pagină]. Recunosc că nu mi-a trecut nicio secundă prin cap faptul că există cărţi pentru care trebuie să fii pregătit emoţional. Ştiam că e o carte extrem de controversată, ăsta fiind principalul motiv pentru care am vrut să pun mâna pe ea. Am vrut să văd cu ce a reuşit cineva, în 3 volume, să scandalizeze într-atât lumea, cum a reuşit să îi împartă pe cititori în ahtiaţi şi revoltaţi. 

După primul volum mi-am făcut o impresie generală şi la drept vorbind, nu intenţionez să le citesc şi pe celelalte două. Cu toate că primele 3 capitole le-am citit pe nerăsuflate, am trecut după aceea printr-o gamă de stări emoţionale din toate genurile. După ce am râs, mi-am dorit propriul meu tip deştept şi bogat, dar fără vicii, m-a speriat, m-a îngrozit, m-a făcut să plâng pe înfundate şi să o las din mână când a fost prea mult. Am reluat-o din absurd, dintr-o nevoie pe care nu o pot explica de a avea certitudinea că întunecatul Grey nu rămâne cu disperata de Ana. [sincer, tipa se arată puţin cam disperată.]

Maniera de scriere e banală, lipsită de orice metaforă sau încercare de a înfrumuseţa ideile plate ale eului narator. Repetiţiile sunt obositoare şi povestea, la rece, pare trasă de păr. Descrierile după care jumătate de planetă e înnebunită sunt la început seci. 

Concluzia mea e că s-a ajuns la nebunia asta din vreo 2 motive: în primul rând, sexul a fost prea mult un subiect tabu şi în al doilea rând, deşi mai sunt numeroase cărţi care se apropie de conţinutul ăsteia, E.L.James a avut curajul neruşinat de a scrie fără reţineri, fără prejudecăţi. Cred că ăsta e singurul lucru pe care îl apreciez la ea şi la cartea ei.