miercuri, 12 februarie 2014

Luna

Poti cersi indurare, te poti plange ca esti nefericit si ca meriti mai mult decat ce primesti. Poti sa pacalesti lumea, ca nu ai cunoscut sinceritatea si ei te vor crede. Poti face toate astea si mai mult. Dar...mereu exista un "dar". 
Dar-ul tau e la mine. Il tin ascuns intr-o cutie de pantofi undeva sub birou, dupa 3 bibliorafturi inutile. Nu iti voi spune ca gresesti, ca minti sau ca eviti pur si simplu adevarul. Asta e treaba ta, un bon fiscal pe care nu mai e nevoie sa se regaseasca semnatura mea. 
Nu sunt Bill gates sa completez cecuri in alb, nici maica Tereza, sa umplu suflete goale din caritate. Nu mai stiu ce sunt, dar stiu cum am ajuns aici. Si e o poveste nefasta si dureros si incurcata, pe care nu te-ai obosit sa o asculti. 
Imi este dor de putinele zile libere cu adevarat. De lipsa mea de minte, de inocenta mea si simplitatea lucrurilor. Viata nu e simpla, asa cum se spune. Nu noi o complicam, ci ceilalti. Lumea chiar intra cu picioarele in castelul pe care-l numesti suflet, devasteaza si apoi pleaca. 
Oamenii astia nu merita nimic. Nici lacrimi varsate, nici internari in spitale, nici tratamente costisitoare de lunga durata ca sa te refaci. Omul asta nu stie, pentru ca de o luna nu a calcat acasa. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu